x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parchetul spaniol a emis mandat de arestare pe numele lui Carles Puigdemont

Parchetul spaniol a emis mandat de arestare pe numele lui Carles Puigdemont

02 Noi 2017   •   17:27
Parchetul spaniol a emis mandat de arestare pe numele lui Carles Puigdemont

Parchetul spaniol a cerut joi emiterea unui mandat european de arestare pe numele fostului premier catalan Carles Puigdemont şi a patru dintre foştii săi miniştri, după ce ei nu s-au prezentat la audierea premergătoare unei posibile inculpări pentru declaraţia de independenţă adoptată vineri de parlamentul regional al Cataloniei, informează agenţia EFE. 

Procurorul tribunalului Audienţa Naţională a solicitat ca mandatul european de arestare să fie transmis autorităţilor din Belgia, ţara unde Carles Puigdemont a apărut marţi la o conferinţă de presă afirmând că va rămâne deocamdată acolo pentru a nu ajunge să fie judecat în Spania de o justiţie pe care el o consideră politizată. 

Puigdemont şi miniştrii săi au fost convocaţi pentru joi de Audienţa Naţională, iar preşedinta fostului parlamentului catalan, Carme Forcadell, şi cei cinci vicepreşedinţi ai ei - la Curtea Supremă a Spaniei pentru audieri în vedere inculpării pentru infracţiuni precum rebeliune, răzvrătire şi deturnare de fonduri. 

Parchetul spaniol a cerut joi unui judecător al Înaltei Curţi să dispună plasarea în arest a liderilor catalani secesionişti, cu excepţia fostului ministru Santi Vila, care a demisionat înaintea votării declaraţiei de independenţă, pentru el fiind cerută eliberarea pe o cauţiune. 

Numai 9 din cei 14 membri ai fostului executiv catalan s-au prezentat la audieri, cei absenţi fiind Antoni Comín (Sănătate), Clara Ponsatí (Învăţâmânt), Lluís Puig (Cultură) şi Meritxell Serret (Agricultură), pentru aceştia şi pentru Puigdemont fiind acum solicitat mandatul european de arestare.

AGERPRES

×