x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parisul cere Damascului să se potolească, sirienii spun că primesc mesaje să continue violenţele

Parisul cere Damascului să se potolească, sirienii spun că primesc mesaje să continue violenţele

de Marina Constantinoiu    |    23 Mar 2011   •   16:16

Franţa a cerut, miercuri, Siriei, să abandoneze folosirea forţei contra manifestanţilor şi a condamnat violenţele care s-au soldat cu moartea sau rănirea mai multor persoane în cursul nopţii de marţi spre miercuri în localitatea Deraa, relatează AFP, care citează o declaraţie a Ministerului francez de Externe.

“Franţa cere Siriei, aşa cum a făcut-o ieri Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, să procedeze la o anchetă transparentă în legătură cu evenimentele din ultimele zile şi să renunţe la folosirea excesivă a forţei”, se arată în comunicat. Autorităţile de la Paris au mai cerut regimului politic al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care se confruntă cu o intensificare a mişcărilor de protest, să amorseze un proces de reforme. “Reformele politice trebuie să fie declanşate fără întârziere pentru a putea răspunde aspiraţiilor exprimate de poporul sirian”, se arată în document.

Noi confruntări între forţele de ordine şi manifestanţi sa Deraa s-au soldat cu moartea a cinci persoane miercuri, potrivit declaraţiilor unui militant pentru drepturile omului. Confruntările violente au avut loc în cursul nopţii în apropierea moscheii al-Omari, punctul de întâlnire al manifestanţilor din oraşul Deraa (situat la 100 km sud de Damasc) între contetatarii regimului şi forţele de ordine, care au tras cu gloanţe reale, după cum a declarat acest militant, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Dar autorităţile au oferit o altă versiune a faptelor, imputând aceste ciocniri unei “bande armate” şi vorbind despre moartea a patru persoane, potrivit agenţiei Sana. “O bandă armată a atacat după miezul nopţii o echipă medicală dintr-o ambulanţă care trecea pe lângă moscheea al-Omari, ucigând un medic, o asistentă şi pe şofer”, a afirmat Sana, adăugând că a mai fost ucis şi un membru al forţelor de ordine.

O sursă oficială siriană a acuzat, miercuri, "surse străine" că propagă minciuni despre situaţia din Deraa, în sudul Siriei, în timp ce agenţia oficială Sana susţine că sirienii primesc mesaje telefonice, majoritatea trimise din Israel, prin care li se cere să provoace tulburări, relatează AFP.

"Surse străine continuă să răspândească minciuni despre situaţia din Deraa (oraş situat la 100 de kilometri sud de Damasc), a afirmat această sursă, citată de agenţia oficială Sana. "Aceste surse pretind că primesc mesaje şi fotografii din interiorul oraşului şi că au loc masacre aici, pentru a incita locuitorii (să se revolte) şi a-i îngrozi", a continuat Sana, citând această sursă.

"Locuitorii din Deraa cooperează cu forţele de ordine pentru a urmări membrii bandelor înarmate, a-i aresta şi a-i deferi justiţiei", afirmă sursa citată.

Postul public de televiziune sirian a prezentat miercuri imagini cu stocuri de arme în moscheea Deraa. Televiziunea a arătat pistoale, puşti, grenade şi muniţie înmagazinate “de o bandă armată” în interiorul moscheii.

×