x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentar maghiar: "Ungaria ar fi trebuit să blocheze România la UE"

Parlamentar maghiar: "Ungaria ar fi trebuit să blocheze România la UE"

de Istvan Deak    |    07 Mar 2012   •   15:14
Parlamentar maghiar: "Ungaria ar fi trebuit să blocheze România la UE"

Saptamana trecuta, Romania a blocat obtinerea statutului de candidat la aderarea la UE a Serbiei, pe motiv ca minoritatea romana din Serbia este neindreptatita de autoritatile de la Belgrad. In urma unui acord semnat joi intre cele doua tari, Romania si-a retras piedicile. Parlamentarul ungar Szávay István, sef al departamentului pentru politica nationala al formatiunii de extrema-dreapta Jobbik, a subliniat, marti, in sedinta de plen a Parlamentului ungar, ca veto-ul Romaniei este o palma pe obrazul diplomatiei ungare.

"Este bine stiut faptul ca saptamana trecuta Romania a pus o piedica in tentativa Serbiei de a adera la UE. A facut-o doar pentru cateva zile, punand cateva conditii cu privire la drepturile minoritatii romane de pe teritoriul Serbiei, o minoritate estimata la doar cateva zeci de mii de suflete. Nu au trecut nici trei zile si deja cele doua tari au parafat un acord cu privire la drepturile minoritatii romane, sarbii acceptand solicitarile Romaniei. Este o palma uriasa pe obrazul Ministerului de Externe si al diplomatiei ungare. Secretarul de Stat Gyori Eniko nu a fost in stare sa declare altceva decat ca se bucura ca intr-un document de o asemenea importanta se face referire la drepturile minoritatilor nationale. Nu Romania trebuia sa ceara asta, sau nu doar Romania, chiar daca secretarul de stat din cadrul Ministerului de Externe, Nemeth Zsolt, a precizat ca Romania a dat o lectie de reprezentare eficienta a intereselor unei tari. Cui i-a dat Romania o lectie? Sper ca domnul secretar de stat si-a facut o autocritica prin aceasta declaratie. Este adevarat ca romanii ne dau palme pe obraz si nu e prima data cand o fac in ultimele decenii si chiar secole, prin modul in care se lupta pentru minoritatea romana din interiorul si din afara granitelor. Pentru acesti romani, Bucurestiul a fost in stare sa pericliteze o prietenie istorica cu Serbia. Vorbim de nu mai mult de 30.000 de etnici romani. In timp ce Guvernul ungar se teme constant ca va deveni oaia neagra a Uniunii Europene, Romania e in stare sa se ridice si sa ceara drepturile etnicilor romani", a spus Szavay.

Regrete tardive
Parlamentarul Jobbik a subliniat ca Ungaria ar fi trebuit sa adopte o pozitie similara fata de Romania, in momentul in care s-a pus problema aderarii la UE. "Stiu ca va supara faptul ca partidul Jobbik va aduce aminte constant ca Ungaria a votat fara retinere si pretentii aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. De la Guvernul Fidesz ne-am fi asteptat la altceva. Si ce au cerut de fapt romanii de la sarbi in interesul minoritatii vlahe? As dori sa evidentiez un singur punct: slujbele din bisericile comunitatii vlahe sa se tina in limba romana. Cand spun asta, va duce gandul la ceangaii din Romania? Asta ar fi trebuit sa ceara Guvernul ungar Romaniei. Chiar si astazi, ceangaii din Romania nu beneficiaza de slujbe in limba maghiara. In continuare, in Romania, preotii ortodocsi sustin ca limba maghiara este limba dracului. Uniunea Europeana a promis ca va rezolva si reglementa problemele minoritatilor. Multi etnici maghiari au votat pentru aderare, crezand ca astfel se vor rezolva problemele minoritatilor maghiare din afara granitelor Ungariei, dar Uniunea nu a fost in stare sa rezolve absolut nimic, iar noi stam si urmarim acest spectacol fara sa actionam in nici un fel. Ungaria nu a cerut nimic Serbiei, desi Belgradul a adoptat o lege strigatoare la cer pentru secolul XXI, care ii afecteaza direct pe etnicii maghiari de pe teritoriul ei. In Serbia sunt patru partide ale minoritatii maghiare care ar fi trebuit chestionate pe tema nevoilor si situatiei lor. Chiar crede Ministerul de Externe ca acesta este drumul si politica corecta? Eu cred ca nu. Inca nu s-a incheiat procedura de aderare a Serbiei la UE, inca avem timp sa actionam si sa obtinem anumite drepturi pentru minoritatea maghiara de pe teritoriul sarbesc. Guvernul mai are o sansa sa dovedeasca faptul ca nu doar prin vorbe, ci si prin fapte, sustine minoritatile maghiare din afara granitelor Ungariei", a spus Szavay.

Ce raspunde Guvernul ungar
Raspunsul Executivului de la Budapesta a venit din partea secretarului de stat Fonagy Janos. Acesta a precizat ca nu a fost momentul pentru o implicare a Ungariei intr-o astfel de blocare a statutului de candidat al Serbiei. "Ungaria nu trebuia sa se implice in acest moment intr-o posibila blocare a Serbiei. Cu asta nu vrem sa spunem ca drepturile minoritatilor nu sunt importante pentru noi, ci din contra, asta am dovedit-o cu ocazia ratificarii Tratatului de la Lisabona. Exista o diferenta de abordare a problemelor intre Ungaria si Romania. Noi ne-am atins interesele printr-o abordare mult mai eficienta. In rest, salutam eforturile Romaniei, asa cum am facut-o de fiecare data cand cineva a pus problema imbunatatirii drepturilor minoritatilor nationale din cadrul UE si din afara ei. O discutie legata de problemele minoritatilor nationale este binevenita in orice moment in UE", a replicat Fonagy Janos. (deak.istvan@jurnalul.ro)

×