x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul britanic respinge acordul propus de premierul Theresa May privind Brexit-ul

Parlamentul britanic respinge acordul propus de premierul Theresa May privind Brexit-ul

15 Ian 2019   •   21:48
Parlamentul britanic respinge acordul propus de premierul Theresa May privind Brexit-ul

Parlamentul britanic a respins BREXIT-ul, conform BBC. Votul din Camera Comunelor a fost de 432 la 202 pentru respingerea acordului propus de premierul Theresa May privind Brexit-ul. În acelaşi timp, opoziţia laburistă a prezentat o moţiune de cenzură împotriva guvernului conservator.

"Introduc o moţiune de cenzură împotriva acestui guvern", a spus liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, calificând drept "catastrofal" pentru executiv rezultatul votului privind acordul asupra Brexit-ului.

Premierul britanic Theresa May a avertizat că cel mai probabil rezultat al respingerii acordului său privind Brexitul de către Parlament va fi o paralizie care ar aduce riscul „anulării Brexitului”, scrie The Guardian.

 

Este cea mai dură înfrângere parlamentară pentru un guvern din istoria recentă a Marii Britanii.

Zeci de parlamentari din formaţiunea conservatoare condusă de May - atât susţinători ai Brexit-ului, cât şi susţinători ai apartenenţei la UE - şi-au unit forţele pentru a respinge acordul.

Respingerea ar putea duce la o ieşire dezordonată a Marii Britanii din UE sau chiar la o răsturnare a deciziei adoptate în 2016 prin referendum.

Theresa May are acum termen până luni să prezinte Parlamentului un 'Plan B', dacă va supravieţui moţiunii de cenzură.

"Camera Comunelor s-a exprimat, iar acest guvern va asculta", a declarat ea imediat după vot, propunând discuţii între partide pentru a se stabili calea de urmat.

"Este clar că acest acord nu are sprijinul Camerei Comunelor. Însă votul din această seară nu ne spune nimic despre ce susţine, de fapt, parlamentul. Nimic despre cum sau măcar dacă intenţionează să onoreze decizia pe care poporul britanic a adoptat-o în referendumul pe care parlamentul a decis să îl organizeze", a spus premierul.

×
Subiecte în articol: brexit Theresa May