x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul European cere Rusiei să-şi retragă IMEDIAT forţele militare din Ucraina

Parlamentul European cere Rusiei să-şi retragă IMEDIAT forţele militare din Ucraina

13 Mar 2014   •   14:55
Parlamentul European cere Rusiei să-şi retragă IMEDIAT forţele militare din Ucraina

Rusia trebuie să îşi retragă imediat toate forţele militare de pe teritoriul ucrainean, se menţionează într-o rezoluţie adoptată joi de plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, potrivit Agerpres. Eurodeputaţii declară ilegale planurile Crimeii de a organiza un referendum pentru aderarea sa la Rusia, atenţionând că acţiunile Moscovei reprezintă o ameninţare la securitatea UE.

Rezoluţia condamnă ferm 'actul de agresiune reprezentat de invadarea Crimeii' pe care l-a făcut Rusia şi cere retragerea imediată a tuturor forţelor militare 'prezente ilegal pe teritoriul ucrainean'. Rusia 'a încălcat clar' dreptul internaţional, conform Cartei ONU, OSCE, Memorandumului de la Budapesta din 1994 şi altor convenţii, 'ameninţând securitatea UE', se mai arată în text.

Eurodeputaţii denunţă referendumul care va fi organizat duminică privind aderarea Crimeii la Rusia şi consideră decizia autorităţilor autoproclamate din Crimeea de a-şi declara independenţa la 11 martie drept 'ilegitimă şi ilegală'. Ei afirmă că, în conformitate cu constituţia Ucrainei, Republica Autonomă a Crimeii poate organiza referendumuri doar pe teme de interes local, dar nu pentru a modifica graniţele recunoscute internaţional.

Textul respinge obiectivul asumat de Rusia de a proteja vorbitorii de rusă din Crimeea, considerându-l 'complet nefondat', având în vedere că 'nu există nicio discriminare' la adresa grupului respectiv. De asemenea, 'defăimarea protestatarilor împotriva politicii lui Ianukovici, numiţi fascişti de propaganda rusă', este condamnată ferm.

În acelaşi timp, eurodeputaţii solicită guvernului ucrainean să protejeze drepturile minorităţilor naţionale, inclusiv pe cele ale ucrainenilor care vorbesc limba rusă şi cer un nou regim privind limbile, care să ofere sprijin tuturor limbilor minoritare. În acest sens, deputaţii salută decizia preşedintelui ucrainean interimar de a respinge o lege care ar fi afectat dreptul de a utiliza limbi minoritare în Ucraina, printre care şi cea română.

PE subliniază necesitatea ca UE şi statele membre să se adreseze Rusiei cu o singură voce şi să sprijine dreptul unei Ucraine unite de a-şi decide liber viitorul.

Eurodeputaţii salută decizia Consiliului European din 6 martie de a suspenda negocierile privind liberalizarea vizelor şi acordul de parteneriat cu Rusia şi afirmă că, în cazul în care Rusia va anexa Crimeea, UE va trebui să impună rapid un embargo asupra armelor şi tehnologiei cu dublă utilizare, restricţii privind vizele, îngheţarea bunurilor şi măsuri împotriva companiilor ruseşti, mai ales din sectorul energetic, conform legislaţiei UE.

De asemenea, membrii PE salută decizia UE de a oferi Ucrainei un pachet de ajutor de 11 miliarde de euro şi de a semna capitolele politice ale Acordului de Asociere, implementând imediat unele reduceri ale tarifelor vamale pentru importurile UE de bunuri din Ucraina. În acelaşi timp, ei cer accelerarea liberalizării vizelor cu Ucraina, precum şi introducerea 'unor proceduri temporare, foarte simple şi ieftine de obţinere a vizelor la nivelul UE şi al statelor membre' pentru cetăţenii ucraineni.

Nu în ultimul rând, rezoluţia specifică faptul că orice cooperare parlamentară între PE şi Duma de stat rusă şi, respectiv, Consiliul Federal 'nu mai poate avea loc în parametrii obişnuiţi'.

×