x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul Greciei a început dezbaterea asupra reparaţiilor de război germane

Parlamentul Greciei a început dezbaterea asupra reparaţiilor de război germane

17 Apr 2019   •   16:59
Parlamentul Greciei a început dezbaterea asupra reparaţiilor de război germane

Deputaţii greci au început miercuri să dezbată o rezoluţie pentru a cere reparaţii de război Germaniei, în special pentru crimele comise în timpul ocupaţiei naziste a Greciei, o chestiune demult contestată de Berlin, informează France Presse. 

"Parlamentul cheamă guvernul grec să procedeze la orice acţiune diplomatică sau juridică pentru a satisface revendicările statului grec provenind din Primul şi Al Doilea Război Mondial", se spune în această rezoluţie. 

Majoritatea parlamentarilor, de la partidul de stânga la putere SYRIZA al lui Alexis Tsipras până la principalele partide de opoziţie, dreapta Noua Democraţie şi socialiştii Kinal, ar urma să voteze în favoarea acestei moţiuni miercuri seară. 

Problema reparaţiilor financiare cerute Germaniei, ca o compensaţie pentru crimele comise în timpul ocupaţiei ţării de către nazişti (1941-1944) şi un împrumut luat forţat de la Grecia în 1942, este o veche dezbatere în Grecia, susţinută de toate guvernele anterioare de dreapta sau socialiste. 

Chestiunea a reapărut în timpul crizei datoriilor (2010-2018), când Germania era făcută de greci responsabilă pentru politicile de austeritate stricte impuse ţării în schimbul împrumuturilor internaţionale pentru a evita falimentul ţării. 

Berlinul a respins întotdeauna dorinţa Greciei de a redeschide cazul, argumentând că problema a fost reglementată definitiv în 1960 în cadrul unui acord cu mai multe guverne europene. 

"Aceste revendicări sunt încă active. Ele nu au fost niciodată abandonate de Grecia", a declarat presei preşedintele parlamentului Nikos Voutsis. 

O comisie parlamentară a evaluat anul trecut revendicările la circa 270 miliarde de euro, inclusiv pentru daune şi jafuri în timpul Marelui Război, precum şi pentru atrocităţile şi împrumutul forţat din timpul ocupaţiei naziste. 

Relaţiile greco-germane s-au îmbunătăţit în ultimii ani, după ce Alexis Tsipras a fost de acord să pună în aplicare măsurile de austeritate cerute de creditori, UE şi FMI, şi a cooperat strâns cu cancelarul german Angela Merkel. 

În cursul unei vizite la Atena în ianuarie, Angela Merkel a declarat că este "conştientă" de "responsabilitatea istorică" a Germaniei pentru "suferinţa provocată Greciei" în perioada nazistă. 

În 2014, fostul preşedinte Joachim Gauck a declarat că, "indiferent de poziţiile juridice" ale Germaniei, "ne cerem scuze pentru atrocităţile comise".

AGERPRES

×