x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Partidul Laburist pune condiții pentru susținerea acordului privind ieșirea Marii Britanii din UE

Partidul Laburist pune condiții pentru susținerea acordului privind ieșirea Marii Britanii din UE

07 Feb 2019   •   15:40
Partidul Laburist pune condiții pentru susținerea acordului privind ieșirea Marii Britanii din UE
Sursa foto: ANDY RAIN/EPA

Liderul opoziţiei laburiste din Regatul Unit, Jeremy Corbyn, a indicat joi că partidul său va susţine acordul de ieşire a ţării din Uniunea Europeană, negociat de către guvernul britanic cu UE, dacă Londra se angajează să menţină relaţii strânse cu blocul comunitar după Brexit, relatează AFP.

Într-o scrisoare adresată premierului conservator Theresa May şi publicată joi, Corbyn îi cere liderei conservatoare să includă propunerile Partidului Laburist în declaraţia politică privind viitoarea relaţie dintre Regatul Unit şi UE, care însoţeşte acordul, înainte de Brexit, prevăzut pentru data de 29 martie.

Liderul laburist şi-a exprimat de asemenea îndoielile în legătură cu strategia Theresei May, care a încercat joi la Bruxelles să obţină un nou compromis referitor la problema arzătoare privind frontiera irlandeză, după respingerea masivă a acordului de către deputaţii britanici în ianuarie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al dnei May, ea doreşte ca britanicii să nu fie ''prinşi'' în ''plasa de siguranţă'' (backstop), o dispoziţie introdusă în acordul de retragere ca ultim recurs destinat să evite revenirea la o frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda după Brexit.

UE a refuzat până acum orice renegociere a acordului.

''Fără schimbarea liniilor voastre roşii de negocieri, nu credem pur şi simplu că a căuta modificări la termenii existenţi ai ai backstop-ului este un răspuns credibil sau suficient'', scrie Corbyn.

El propune drept soluţie ca Regatul Unit în ansamblul său să se integreze în uniunea vamală, cu ''tarife externe comune şi un acord privind politica comercială care să includă un cuvânt de spus privind viitoarele acorduri comerciale ale UE''. 

Theresa May se opune unei uniuni vamale, deoarece ea ar împiedica Regatul Unit să încheie acorduri comerciale proprii după Brexit.

Liderul laburist cere de asemenea ''o aliniere strânsă la piaţa unică'', îndeosebi prin intermediul unor ''instituţii şi obligaţii reciproce''. 

Celelalte condiţii ale laburiştilor se referă la ''o aliniere dinamică privind drepturile şi protecţiile'' europene, angajamentul de a participa la agenţii şi programe de finanţare europene (îndeosebi în domeniul mediului, educaţiei şi al reglementării industriale) şi cooperarea în domeniul securităţii, îndeosebi garantarea accesului la mandatul de arestare european şi la bazele de date europene.

Jeremy Corbyn se opune unui Brexit fără un acord, dar şi organizării unui al doilea referendum privind Brexit-ul, chiar dacă oficial Partidul Laburist nu a exclus această ultimă opţiune. El s-a declarat dispus să discute aceste propuneri cu Theresa May.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit acord