x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Partidul Piraţilor ar putea da viitorul guvern al Islandei

Partidul Piraţilor ar putea da viitorul guvern al Islandei

15 Aug 2016   •   19:30
Partidul Piraţilor ar putea da viitorul guvern al Islandei
Sursa foto: Enrique Ramos Lopez/Getty Images/iStockphoto

Partidul Piraţilor din Islanda ar putea forma noul guvern al acestei ţări, după alegerile parlamentare care vor avea loc în octombrie, arată sondajele în care Piraţii sunt pe primul loc în ceea ce priveşte intenţia de vot a islandezilor. Fondatoarea partidului, Birgitta Jonsdottir, care a fost purtătoare de cuvânt pentru site-ul Wikileaks, spune că formaţiunea sa a căpătat maturitatea necesară pentru a conduce şi promite o reformare radicală a statului.

Cu 29,9% în sondajele privind intenţia de vot a islandezilor la parlamentarele din octombrie, Partidul Piraţilor are şapte procente în faţa principalului competitor, Parditul Progresist, specialiştii estimând că ar putea ocupa între 18 şi 20 de locuri în Parlamentul de 63 de locuri al Islandei. Printre măsurile promise de piraţi se numără ziua de lucru de şapte ore sau dezincriminarea tuturor drogurilor. Format din poeţi, hackeri şi activişti, Partidul Piraţilor promite reforme radicale şi în administraţie sau domeniul bancar. Astfel, democraţia directă, în care cetăţenii sunt consultaţi la deciziile importante ar urma să fie introdusă cât mai frecvent la nivel local. Iar în ceea ce priveşte băncile, Partidul Piraţilor cere o separare totală între ramura de investiţii şi cea comercială. "Încet-încet ne dăm şi noi seama că am putea forma Guvernul. Pare ciudat, dar este încurajator. Suntem pregătiţi să ne asumăm această sarcină. Schimbarea va veni nu împinsă de frică, ci de curaj şi speranţă. Suntem un partid popular, dar nu populist", a declarat fondatoarea partidului, Birgitta Jonsdottir. Aceasta a adăugat că formaţiunea sa este pregătită să facă alianţă cu orice partener se arată intereat, atâta timp cât acesta va fi de acord cu "o schimbare fundamentală a sistemului". În alegerile parlamentare din 2013, ţinute la un an de la înfiinţarea partidului, piraţii au obţinut 5% din voturi, ceea ce le-a garantat trei locuri în Parlamentul Islandei. Printre măsurile legislative promovate de Partidul Piraţilor s-a numărat şi abolirea blasfemiei ca faptă penală. Iniţiativa, venită la scurt timp după atacul terorist din redacţia revistei franceze Charlie Hebdo, a trecut de Parlamentul islandez. Ca politici generale, Partidul Piraţilor îşi doreşte amendarea legilor privind drepturile de autor şi patentele, pentru ca ideile sau operele de artă să fie disponibile tuturor. Formaţiunea mai militează şi pentru gratuitatea programelor informatice, susţinând că acestea sunt bunuri de utilitate publică.

 

Printre punctele din programul politic al Partidului Piraţilor din Islanda se numără şi acordarea de azil politic pentru Edward Snowden, fostul angajat al agenţiei de informaţii americane NSA, care a dezvăluit programul acesteia de interceptări

Pentru a încuraja populaţia Islandei să participe la alegerile din octombrie, Partidul Piraţilor vrea ca secţiile de votare să figureze ca Pokestopuri în celebrul joc Pokemon

×
Subiecte în articol: partidul piratilor islanda