x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Partidul Piraţilor din Germania câştigă teren şi aspiră la Bundestag

Partidul Piraţilor din Germania câştigă teren şi aspiră la Bundestag

de Istvan Deak    |    29 Apr 2012   •   19:48

Desi presa comenteaza ca de la congresul partidului german al Piratilor, organizat in acest weekend, a razbatut criza de adolescenta a unei formatiuni politice cu ascensiune fulminanta, cert este ca Partidul Piratilor din Germania a ajuns la 9% in sondaje, cu doua saptamani inainte de alegerile din cel mai populat land, Renania de Nord - Westfalia.

In toamna anului trecut, originala formatiune a reusit sa patrunda intr-un Parlament de land, anume la Berlin. Dupa ce a reusit sa intre si in Parlamentul landului Saar, Partidul Piratilor a mai castigat doua procente la nivel federal si ar putea ajunge in Camera Inferioara a Parlamentului federal, Bundestagul, in toamna lui 2013.

Cei aproape 3.000 de membri de partid promoveaza un program radical, in anumite aspecte legate de internet si probleme ale societatii, dar foarte vag in ce priveste economia sau Europa. Revendicarile privind libertatea si respectarea vietii private pe internet sunt baza Partidului Piratilor, creat in 2006, in Suedia, de pasionati de tehnologie.

Cea mai proaspata si nonconformista formatiune politica din Germania are de sambata un nou lider. Bernd Schlemmer, in varsta de 41 de ani, il inlocuieste, in fruntea partidului, pe Sebastian Nerz, in varsta de 28 de ani, in urma votului de la Congresul National al gruparii desfasurat la Neumünster, relateaza nachrichten.de. Un eveniment destul de tensionat, in ciuda faptului ca autointitulatii pirati se bucura de o ascensiune neasteptata. La congres, conducerea a fost criticata pentru ambitiile politice, considerate prea mari - cadidaturi pentru Bundestag, discutii despre eventuala participare la o coalitie de guvernare. Fostul sef de partid, Nertz, se pronuntase in favoarea acestor evolutii, fapt criticat dur de membrii formatiunii. Numarul acestora creste, de altfel, cu miile, in ultima vreme. Piratii au o abordare atipica. Programul lor electoral nu este foarte clar si este dezvoltat pas cu pas, de la un scrutin regional, la altul. Ce se stie sigur despre ei este ca sustin transferurile gratuite de produse culturale, pe internet, un mediu prin care s-au lansat si pentru a carui libertate totala militeaza, inca de la crearea formatiunii.

×