x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Partidul Verzilor, mai în vogă ca niciodată în Germania

Partidul Verzilor, mai în vogă ca niciodată în Germania

01 Iun 2019   •   18:40
Partidul Verzilor, mai în vogă ca niciodată în Germania
Sursa foto: McPhoto/Leitner / Alamy Stock Ph/Alamy Stock Photo

Verzii germani, clasaţi pe locul doi în alegerile europene, cu 20,5% din voturi, au ajuns sâmbătă pentru prima dată în fruntea unui sondaj de opinie la nivel naţional, devansând Uniunea Creştin-Democrată (CDU, conservatoare) şi, cu mult, Partidul Social-Democrat (SPD), informează AFP.

Astfel, Verzii sunt creditaţi cu 27% din voturi, în creştere cu 9% într-o săptămână, în raport cu un studiu precedent, potrivit sondajului Forsa realizat între 27 şi 31 mai, pentru posturile de televiziune RTL şi n-tv.

Ei devansează cu un procent CDU-CSU (26%, în scădere cu 2%), clasaţi în frunte în Germania în alegerile europene, însă cu cel mai prost rezultat în alegeri naţionale de la fondarea Germaniei contemporane în 1949.

SPD, membru al coaliţiei conduse de Angela Merkel, îşi continuă căderea, cu numai 12% în intenţiile de vot (-5%), rezultat care riscă să alimenteze o dezbatere internă asupra pertinenţei ca acest partid să rămână membru al guvernului până la sfârşitul legislaturii, în 2021.

Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) se află imediat după social-democraţi, cu 11% (-2%), iar liberalii din FDP şi forţele de stânga Die Linke închid sondajul, cu respectiv 8 şi 7 la sută din intenţiile de vot.

Analiza post-electorală a televiziunii publice ARD a arătat deja la începutul săptămânii că pentru alegătorii din Germania temerile legate de climă au devenit prioritare: 46% di

ntre ei au declarat că problema a ocupat un loc central în obţiunea lor electorală, o creştere cu 26% în raport cu alegerile europene din 2014.AGERPRES

×
Subiecte în articol: partidul verzilor germania