x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patimile irakienilor ii dau fiori lui Bush

Patimile irakienilor ii dau fiori lui Bush

11 Mai 2004   •   00:00

Presedintele George W. Bush nu si-a imaginat, nici in cele mai negre cosmaruri, ca marsul sau spre realegerea la Casa Alba va fi incetinit de aparitia in presa a unor fotografii ale irakienilor torturati de americani.

ANA ILIE

Bush paseste acum cu prudenta intr-o campanie electorala in care regulile jocului s-au schimbat dramatic, iar rolul mesianic al Americii in Irak nu mai este atat de clar nici macar pentru poporul american si aliatii sai.

Atacati de caini

Galeria cu orori a razboiului din Irak s-a „imbogatit" din nou cu alte cateva imagini rascolitoare: un caine se repede la un detinut irakian gol-pusca si contorsionat de groaza, tinut cu spatele la o celula a inchisorii, in vreme ce soldatii asmut animalul sa atace. Intr-o fotografie facuta la doar cateva minute dupa aceea, irakianul zace la pamant, incolacit de durere, in vreme ce sangele ii siroieste din picior, iar un soldat ii apasa gatul cu genunchii. Supus la imaginile atat de brutale ale razboiului din Irak, ale carui principii au devenit acum de nerecunoscut, publicul american incepe sa dea dovada de nemultumire. Nu mai conving discursurile administratiei despre democratie si valorile occidentale.

Nervi la Casa Alba

Casa Alba a fost nevoita sa recunoasca deschis ca scandalul fotografiilor este un adevarat dezastru pentru politica sa externa si a inceput sa ia masuri pentru a face fata campaniei electorale. Furios, Bush a ordonat ca secretarul Apararii, Donald Rumsfeld, sa ii inmaneze toate fotografiile si filmele care infatiseaza americani abuzand de irakieni. Sunt cerute mai ales cele care nu au ajuns inca in fata publicului si a caror aparitie ar putea adanci criza. Si Senatul a cerut sa vada imaginile, insa Pentagonul se teme ca o asemenea actiune ar insemna o noua runda de publicitate nedorita in jurul scandalului.

Aliat si la abuzuri

Ministrul britanic al Apararii, Geoffrey Hoon, a recunoscut ca stia „de cateva luni" de tratamentul abuziv aplicat detinutilor irakieni de catre soldatii britanici si ca o ancheta cu privire la 33 de cazuri este curs de desfasurare inca de la sfarsitul anului trecut. De altfel, organizatia Amnesty International a tras semnalul de alarma cu mai mult de un an in urma, insa fara ecou. Incoltit de opozitie si de opinia publica, premierul Tony Blair si-a cerut scuze pentru abuzurile asupra detinutilor, pe care le-a calificat ca fiind „absolut inacceptabile". In Marea Britanie, 55% dintre cetateni vor ca soldatii britanici din Irak sa se intoarca acasa.

Rebelii nu se dau batuti

Ciocnirile violente dintre fortele coalitiei si rebelii irakieni continua sa zguduie Irakul. 16 presupusi membri ai militiilor siite au murit duminica noaptea in confruntarile din cartierul Sadr City din Bagdad. Birourile liderului siit Moqtada Sadr din aceasta parte a capitalei irakiene au fost complet distruse. In acelasi timp, sapte cetateni britanici au fost raniti usor de explozia unei bombe, in fata hotelului Al-Fussul al-Arbaa din Bagdad. In orasul sfant Fallujah, care a devenit, pentru irakieni si arabi, un adevarat simbol al victoriei impotriva americanilor, linistea suspecta din ultimele zile a fost spulberata ieri de tiruri repetate de arma.
×
Subiecte în articol: externe