x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patriarhul Kirill al Rusiei i-a îndemnat pe călugări să renunţe la internet

Patriarhul Kirill al Rusiei i-a îndemnat pe călugări să renunţe la internet

08 Iun 2013   •   13:24
Patriarhul Kirill al Rusiei i-a îndemnat pe călugări să renunţe la internet
Sursa foto: EPA/SIMELA PANTZARTZI

Patriarhul Moscovei şi Întregii Rusii, Kirill, a declarat că monahii nu trebuie să se folosească de internet, pentru a se feri de tentaţii, informează agerpres.ro. În opinia Patriarhului Kirill, viaţa monahală nu trebuie să se adapteze în niciun fel condiţiilor moderne de viaţă.

"În prezent, o mare tentaţie este internetul. Mulţi călugări procedează, în opinia mea, absolut lipsit de înţelepciune: pe de o parte, ei se retrag din lume, pentru a-şi crea condiţii bune pentru salvare (a sufletului), însă pe de altă parte îşi iau telefonul mobil şi încep să intre pe internet, unde, după cum ştim, sunt multe tentaţii şi lucruri păcătoase", a declarat Patriarhul Kirill, în timpul întrevederii avute cu monahii mănăstirii Zografu de pe muntele Athos.

"Când un călugăr ia în mână telefonul mobil, pentru a se conecta la internet, el ar trebui să se gândească dacă merită să se afle la mănăstire", a spus capul Bisericii Ortodoxe Ruse.

În ceea ce-i priveşte pe preoţi, Patriarhul Kirill a exprimat la un moment dat o părere opusă, îndemnându-i să folosească în mod activ internetul pentru misiunea lor creştină. În februarie 2013, în timpul Soborului Arhieresc, Patriarhul Kirill a subliniat că blogurile şi reţelele de socializare oferă noi posibilităţi şi a solicitat elaborarea unei concepţii privind prezenţa Bisericii Ortodoxe Ruse în reţelele de socializare.

Cu toate acestea, în martie Biserica Ortodoxă Rusă i-a îndemnat pe credincioşi să se abţină în timpul Postului Mare nu doar de la produse lactate şi carne, ci şi de la utilizarea reţelelor de socializare.

×
Subiecte în articol: patriarhul kirill biserica ortodoxa