x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patru ani într-o închisoare americană pentru un român implicat în fraude electronice

Patru ani într-o închisoare americană pentru un român implicat în fraude electronice

09 Ian 2013   •   22:33
Patru ani într-o închisoare americană pentru un român implicat în fraude electronice

 Dragoş Răvan Davidescu, un român în vârstă de 39 de ani implicat într-o serie de fraude electronice a fost condamnat la patru ani de închisoare de un tribunal districtual din New Haven.

 
Potrivit acuzării, Davidescu a fost implicat în numeroase activităţi de tip "phishing", obţinând prin fraude şi activităţi de înşelăciune pe internet serii de carduri şi date personale ale unor cetăţeni americani.
 
Davidescu făcea parte dintr-o reţea de fraudare care avea "cartierul general" în România, la Craiova, şi care a vizat, între 2004 şi 2006, clienţi ai băncilor People's Bank, Citibank, Capital One, Bank of America, JP Morgan Chase & Co., Comerica Bank, Regions Bank, LaSalle Bank, U.S. Bank, precum şi ai site-urilor Wells Fargo & Co., eBay şi PayPal.
 
Investigaţia FBI în acest caz durează de şapte ani, timp în care au fost puşi sub acuzare 19 cetăţeni români. Nouă dintre suspecţi sunt daţi în urmărire.

×
Subiecte în articol: fraude electronice roman condamnat sua