x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patru răniţi grav într-o explozie provocată de gaze la Viena

Patru răniţi grav într-o explozie provocată de gaze la Viena

26 Iun 2019   •   20:00
Patru răniţi grav într-o explozie provocată de gaze la Viena

Patru persoane au fost grav rănite miercuri, la Viena, în urma unei explozii care pare să fi fost provocată de gaze şi care a dus la prăbuşirea mai multor etaje ale unei clădiri din apropierea centrului capitalei Austriei, au anunţat serviciile de urgenţă, relatează Reuters.

În imaginile postate pe social media se poate vedea o gaură imensă ce se întinde pe trei sau patru etaje pe faţada unei clădiri rezidenţiale, în timp ce strada este acoperită de dărâmături şi praf.

"Este ca şi cum o bombă a zburat înăuntru şi a provocat o gaură uriaşă în faţadă", a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor.

Un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă din Viena a spus că există patru răniţi grav şi mai mulţi oameni cu răni minore, dar niciun deces. Pompierii sunt în posesia aceloraşi informaţii, dar nu exclud pentru moment producerea unor decese, a spus purtătorul lor de cuvânt.

Poliţia a anunţat iniţial că explozia care pare provocată de gaze a dus la prăbuşirea parţială a mai multor etaje din cel mult două clădiri din al patrulea district al Vienei, care se află în apropiere de centrul oraşului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: viena explozie