x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patru răniți într-un incident armat în sudul Suediei

Patru răniți într-un incident armat în sudul Suediei

13 Oct 2017   •   11:15
Patru răniți într-un incident armat în sudul Suediei

Patru bărbaţi au fost spitalizaţi după ce au fost împuşcaţi într-un incident armat petrecut joi noapte în cel mai sudic oraş din Suedia, a confirmat poliţia regională, informează vineri dpa.

Autorităţile au fost chemate la locul incidentului în jurul orei 22:30 (20:30 GMT), în centrul oraşului Trelleborg, la 650 km sud-vest de Stockholm, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei regionale, Fredrik Bratt, pentru ziarul Expressen.

Două persoane au fost împuşcate în acest incident ce a avut loc în apropiere de principala stradă comercială a oraşului, în timp ce alte două au suferit alte leziuni, a adăugat el.

Cauza incidentului armat nu este încă cunoscută.

Un martor a declarat pentru agenţia suedeză de presă TT că a auzit din apartamentul său şase împuşcături şi a văzut "mai mulţi oameni" alergând în jur. "A fost haotic", a spus el, adăugând că poliţia a sosit la scurt timp după ce au fost trase focurile.

Un număr nespecificat de persoane au fost reţinute pentru interogatoriu, a declarat poliţia, adăugând că în prezent o divizie specială care se ocupă cu infracţiuni grave, investighează. AGERPRES

×
Subiecte în articol: incident armat suedia