x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pentagonul, în dezacord cu Casa Albă

Pentagonul, în dezacord cu Casa Albă

08 Iun 2020   •   20:10
Pentagonul, în dezacord cu Casa Albă

Casa Albă a intenţionat să desfăşoare în această săptămână circa 10.000 de militari activi pentru a înăbuşi protestele din capitala Washington D.C. şi în alte părţi din Statele Unite ale Americii, a declarat o înaltă oficialitate din domeniul apărării pentru postul american CBS, citat ieri de dpa.

Secretarul Apărării, Mark Esper (foto), şi şeful Statului Major Interarme, generalul Mark Milley, s-au opus însă acestei inițiative. Esper ar fi trimis totuşi aproximativ 1.600 de militari activi în regiunea metropolitană a capitalei SUA, mai spune sursa citată. Cu toate acestea, cei aproximativ 5.000 de membri ai Gărzii Naţionale a SUA nu au solicitat asistenţă, iar trupele active au început să părăsească zona, joi noaptea.

Casa Albă nu a comentat informaţia, notează dpa. Între timp, la o zi după ce i-a cerut preşedintelui Donald Trump înlăturarea forţelor de ordine şi a Gărzii Naţionale de pe străzile din oraş, primarul din Washington D.C., Muriel Bowser, s-a alăturat, sâmbătă, sutelor de mii de protestatari aflaţi pe străzile Capitalei.

×