x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pentru prima oară un oficial saudit recunoaște dreptul Israelului la teritoriu propriu

Pentru prima oară un oficial saudit recunoaște dreptul Israelului la teritoriu propriu

de Oana Pavelescu    |    03 Apr 2018   •   13:47
Pentru prima oară un oficial saudit recunoaște dreptul Israelului la teritoriu propriu

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohamad bin Salman , a declarat că Israelul are dreptul să aibă un teritoiru propriu alături de Palestina.

Declarația a fost făcută de Mohamad bin Salman într-un interviu acordat revistei The Atlantic.

Mohamad bin Salman (MBS) a mai spus că Arabia Saudită are o sumedenie de interese comune cu Israelul.

Prințul saudit a mai spus că în timp ce în țara sa există o îngrijorare religioasă legată de moscheea din Ierusalim și de drepturile palestinienilor, el nu are niciun fel de obicție față de alte națiuni.

”Cred că palestinienii și israelienii au dreptul la o țară a lor, la un teritoriu al lor. Dar trebuie să avem un acord de pace pentru a asigura stabilitatea pentru toată lumea și pentru relații normale”, a mai spus oficialul saudit.

MBS le-a spus jurnaliștilor că Arabia Saudită nu are probleme anti-semite și a adăugat că Profetul Muhammad a fost chiar căsătorit cu o femeie israeliană.

Arabia Saudită și Israelul nu au la ora actuală relații diplomatice formale.

Sursa: aljazeera.com

×
Subiecte în articol: Mohamad bin Salman