x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Percheziții la casele lui Andreas Lubitz, copilotul avionului Germanwings

Percheziții la casele lui Andreas Lubitz, copilotul avionului Germanwings

26 Mar 2015   •   20:45
Percheziții la casele lui Andreas Lubitz, copilotul avionului Germanwings

Anchetatorii germani au efectuat percheziții la cele două domicilii ale copilotului avionului Germanwings, suspectat că a prăbușit intenționat aparatul în Alpii francezi, provocând moartea celor 150 de persoane aflate la bord, a anunțat Parchetul din Dusseldorf (nord-vest), citat de AFP.

''Perchezițiile vizează atât apartamentul din Dusseldorf, cât și locuința sa din Montabaur'', unde locuia o parte din timp la părinții săi, a declarat pentru AFP procurorul Ralf Herrenbruck. Într-un comunicat al anchetatorilor germani s-a făcut referire la ''mai multe percheziții'' în țară.

Numărul victimelor germane ale catastrofei aeriene se ridică la 75 de morți, față de 72 anterior, a anunțat joi un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe.Unele dintre victime aveau dublă cetățenie, potrivit ministerului, ceea ce poate explica eventuale diferențe față de cifrele oferite de alte țări. În catastrofă au murit 150 de persoane.

×
Subiecte în articol: Andreas Lubitz Germanwings