x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Percheziţiile corporale efectuate spontan de poliţiştii din New York, declarate neconstituţionale

Percheziţiile corporale efectuate spontan de poliţiştii din New York, declarate neconstituţionale

12 Aug 2013   •   21:26
Percheziţiile corporale efectuate spontan de poliţiştii din New York, declarate neconstituţionale

Controalele şi percheziţiile spontane efectuate pe stradă de poliţiştii din New York, în special asupra hispanicilor şi negrilor, violează drepturile constituţionale ale minorităţilor, a apreciat, luni, justiţia federală americană, potrivit AFP.

"Prea multe persoane din New York au fost private mult prea adesea de libertatea lor fundamentală", a arătat judecătoarea Shira Scheindlin. Într-o ordonanţă de 198 de pagini, magistratul a subliniat că percheziţiile şi controalele efectuate de poliţişti, cel mai adesea asupra unor tineri negri sau cu origini hispanice, încalcă drepturile enunţate la amendamentele patru şi paisprezece ale Constituţiei SUA, care se referă la percheziţii şi confiscările abuzive şi, respectiv, la protecţia egală în faţa legii.

Decizia de luni, care nu prevede oprirea controalelor, ci numirea unui avocat independent care să se asigure că astfel de percheziţii sunt efectuate "în conformitate cu Constituţia", este o lovitură dură dată primarului Michael Bloomberg şi şefului poliţiei din New York, Ray Kelly, ambii apărători ai acestei practici a forţelor de ordine, menită să conducă la scăderea criminalităţii în oraş.

Judecătoarea a precizat că poliţia din New York a procedat la circa 4,4 milioane de controale spontane pe străzi între 2004 şi 2012, din care 83% au vizat cetăţeni negri sau hispanici.

Potrivit sindicatului pentru libertăţi civice din New York, care citează date ale poliţiei, nouă persoane controlate din zece nu aveau nimic să-şi reproşeze.

×