x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 100 de persoane prinse în clădirile afectate de cutremurul din Taiwan

Peste 100 de persoane prinse în clădirile afectate de cutremurul din Taiwan

06 Feb 2018   •   21:30
Peste 100 de persoane prinse în clădirile afectate de cutremurul din Taiwan

Peste o sută de persoane au rămas blocate în mai multe clădiri avariate de cutremurul cu magnitudinea de 6,4 grade pe Richter, care s-a produs marţi în Taiwan, au informat surse ale insulei citate de EFE.

Una din clădirile cele mai afectate este hotelul Tongshuai (Marshall) care s-a prăbuşit, în timp ce Spitalul naţional din Hualien (estul insulei) a rămas înclinat parţial după cutremur, potrivit datelor Centrului de Gestionare a Urgenţelor.

La Hualien - localitatea cea mai afectată - străzile, bulevardele şi în general infrastructura au fost grav avariate cu gropi deschise în caldarâm, miros de gaz în aer şi trafic suspendat pe autostrada Su Hua şi pe podul Hualien, potrivit sursei.

În alte locuri ale insulei, mai ales în districtul Yilan şi în New Taipei, o mare parte dintre clădiri au fost afectate, fără să existe informaţii despre persoanele prinse în interior.

Cutremurul s-a produs la 23:50 ora locală (15:50 GMT) şi a avut epicentru 21 km nord-est de portul Hualien, a precizat Institutul geologic american (USGS).

Potrivit USGS, înainte de cutremurul de azi s-au înregistrat 94 de seisme de mai mică intensitate în cursul zilei de sâmbătă, iar duminică s-a produs un alt cutremur în apropiere cu o magnitudine de 5,8 grade pe Richter.AGERPRES

×
Subiecte în articol: cutremur taiwan victime