x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 200.000 de maghiari, inclusiv din România, la “marşul păcii” de la Budapesta

Peste 200.000 de maghiari, inclusiv din România, la “marşul păcii” de la Budapesta

de Istvan Deak    |    24 Oct 2013   •   18:53
Peste 200.000 de maghiari, inclusiv din România, la “marşul păcii” de la Budapesta

Cu şase luni înaintea legislativelor, opoziţia de stânga din Ungaria nu reuşeşte să-şi mobilizeze trupele în faţa premierului conservator Viktor Orban, care a primit o susţinere masivă cu ocazia tradiţionalelor manifestaţii de la 23 octombrie, din Budapesta.
Observaţia este făcută de jurnaliştii de la France Presse, care notează că fotoreporterii agenţiei au evaluat participarea susţinătorilor şefului Guvernului la “marşul păcii” de la Budapesta, la peste 200.000 de persoane. Potrivit Ministerului Justiţiei, la marş au participat “câteva sute de mii de oameni”.

Numai 25.000 de persoane la opoziţie
“Marşul păcii” a fost susţinut şi de locuitorii din provincie, dar şi de maghiari din afara graniţelor Ungariei, cum ar fi cei din România şi Slovacia, care au fost aduşi cu autocarele la Budapesta, scrie AFP.
În paralel, doar 25.000 de simpatizanţi ai opoziţiei s-au adunat în faţa impunătoarei clădiri a Universităţii tehnice din Budapesta, mult sub cele 100.000 de persoane la care sperau liderii opoziţiei, subliniază sursa citată.
Studenţii acestei universităţi au fost cei care au dat semnalul declansării mişcării populare contra forţelor sovietice din 1956, evenimente care au fost comemorate miercuri la Budapesta.

Bilanţul guvernării
În faţa unei mulţimi dense, reunite în Piaţa Eroilor, Viktor Orban şi-a apărat bilanţul guvernării. “Am făcut multe lucruri din 2010 până acum avem propria Constituţie, construim naţiunea graţie muncii noastre şi nu graţie ajutoarelor din afară”, a spus Orban. El a avertizat populaţia în privinţa revenirii la putere a stângii. “Nu vrem să lase ţara la mila speculanţilor şi a birocraţilor”, a spus el mulţimii.
France Presse reaminteşte că Viktor Orban a devenit celebru pentru că a rostit discursuri foarte critice la adresa regimului comunist, în 1989, în această piaţă din centrul Budapestei.

Unitate de faţadă
La adunarea opoziţiei, ambianţa nu era cea de sărbătoare, iar simpatizanţii nici măcar nu făceau eforturi pentru a-şi masca dezamăgirea. Principalele trei formaţiuni de stânga au decis, pentru prima oară, să facă front comun cu ocazia acestei manifestaţii. Dar această unitate de faţadă nu a estompat rivalităţile intestine.
“Trebuie pur şi simplu să strângem rândurile”, a declarat o simpatizantă a opoziţiei, în speranţa că liderii vor reuşi să treacă peste disensiuni.
"Putem învinge oamenii din Orbanland chiar dacă ei deţin controlul asupra pârghiilor puterii, asupra presei şi banilor", a declarat Gordon Bajnai.
"Tânărul democrat care a fost Viktor Orban a devenit un despot cu părul cărunt", a spus Attila Mesterhazy, preşedintele Partidului Socialist (MSZP).

Împreună şi nu prea
Fostul premier Gordon Bajnai, din partea partidului Egyutt 2014 (Împreună 2014), a încheiat un acord cu socialiştii lui Attila Mesterhazy, principala forţă de opoziţie din ţară, în vederea alegerilor legislative. Dar ambii lideri au eşuat în tentativa lor de a desemna un candidat la postul de şef al Guvernului. Iar alianţa lor exclude celelalte forţe de stânga şi liberale, în special partidul carismaticului şi controversatului Ferenc Gyurcsany, şi el fost premier socialist.

Reţetă de învins inamicul
De altfel, miercuri, Gyurcsany le-a cam tăiat din elan celor doi lideri ai opoziţiei, denunţând acordul “nedrept şi contrar voinţei alegătorilor” încheiat de aceştia. “Orban nu poate fi învins decât într-un singur mod: cu un bloc unit al opoziţiei, o singură listă şi un candidat la postul de premier!”, a spus el, aplaudat de mulţime.
Ferenc Gyurcsany şi-a pierdut popularitatea în Ungaria după ce a mărturisit că a minţit în legătură cu situaţia economică a ţării, care era să dea faliment în 2008, dar a fost salvată graţie unui împrumut de la Fondul Monetar Internaţional (FMI). Gyurcsany este cel care l-a învins în alegeri pe Viktor Orban în 2006.
Interesant, atunci Gyurcsany a beneficiat de serviciile unui consultant israelian de renume, Ron Werber, care acum lucrează pentru socialiştii lui Mesterhazy.

Criticat de străinătate, apreciat acasă
Cu majoritatea sa de două treimi din Parlament, partidul FIDESZ al lui Viktor Orban  a introdus din 2010 până în prezent o serie de reforme criticate puternic de detractorii săi, în special în domeniul media, al justiţiei şi al drepturilor fundamentale, fără a uita de noua Constituţie adoptată la începutul lui 2012. Uniunea Europeană a fost nevoită să “tragă de urechi” Ungaria în mai multe rânduri, din cauza acestor măsuri de reformă.
“Îmi face rău când aud cum e criticat Orban din afara ţării. A făcut el şi greşeli, dar a salvat ţara după opt ani de ruină din timpul socialiştilor”, a declarat o susţinătoare de-ale lui Orban pentru France Presse. Adăugând că “Orban este un adevărat ungar”.

Manifestări comemorative
Tot miercuri, manifestări comemorative au fost organizate în Budapesta şi în alte oraşe ungare, pentru a marca comemorarea revoluţiei antisovietice din 23 octombrie 1956.
"Ungaria nu va ceda în faţa celor care încearcă să îi minimizeze realizările, să îi limiteze independenţa naţională sau să divizeze naţiunea", a declarat ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga.
În timpul unei manifestaţii comemorative organizate în oraşul Szentgal, vicepremierul Tibor Navracsics a declarat că sacrificiul eroilor din 1956 nu a fost zadarnic. "Visul de libertate al naţiunii ungare şi al întregii Europe a devenit realitate în 1989. Pentru noi, anul 1956 este despre libertate, dreptate, independenţa şi libertatea Europei - pentru care au luptat cetăţenii ungari", a explicat Navracsics, potrivit presei ungare.


×