x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 200 de persoane au murit după ce poligonul de teste nucleare din Coreea de Nord s-a prăbuşit. Pericol de radiaţii

Peste 200 de persoane au murit după ce poligonul de teste nucleare din Coreea de Nord s-a prăbuşit. Pericol de radiaţii

02 Noi 2017   •   18:10
Peste 200 de persoane au murit după ce poligonul de teste nucleare din Coreea de Nord s-a prăbuşit. Pericol de radiaţii

Peste 200 de persoane ar fi murit după ce poligonul de teste nucleare din Coreea de Nord s-a prăbuşit, pe 10 septembrie, în muntele unde a fost efectuat cel mai recent test nuclear subteran al Phenianului, potrivit The Independent.

Iniţial, aproximativ 100 de persoane care lucrau în acel moment în interiorul poligonului şi-au pierdut viaţa dupănprăbuşirea tunelului. Ulterior, în cursul operaţiunilor de salvare, s-a produs un nou colaps, astfel că bilanţul este posibil să se situeze la peste 200 de morţi.

Coreea de Nord a confirmat că cel mai recent test nuclear a avut loc pe data de 3 septembrie. De asemenea, testul nord-coreean a fost confirmat şi de seismologi, care au anunţat că un cutremur cu magnitudinea de 6,1 pe scara Richer s-a înregistrat în urma incidentului.

Muntele unde au avut loc ultimele teste nucleare riscă să se prăbuşească din cauza şocurilor seismice, potrivit cercetătorului Wang Naiyan. Acesta a afirmat că regimul de la Phenian riscă să arunce în aer muntele Punggye-ri şi să provoace răspândirea radiaţiilor în regiune.

×