x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 500.000 de persoane au manifestat în Franţa pentru FAMILIA NATURALĂ

Peste 500.000 de persoane au manifestat în Franţa pentru FAMILIA NATURALĂ

de Alexandru Radescu    |    06 Oct 2014   •   13:43
 Peste 500.000 de persoane au manifestat în Franţa pentru FAMILIA NATURALĂ

Peste jumătate de milion de francezi au manifestat ieri la Paris şi Bordeaux în apărarea familiei naturale, o acţiune ce a avut loc la apelul mişcării 'Manif pour tous' (Manifestaţie pentru toţi), care revine astfel în stradă după amplele proteste de anul trecut împotriva legalizării 'căsătoriilor' între persoane de acelaşi sex. 

'Nu mamelor purtătoare!', 'Să protejăm familia!', au scandat manifestanţii porniţi de la Porte Dauphine pentru a ajunge în Montparnasse. Peste o mie de poliţişti au fost mobilizaţi pentru asigurarea securităţii manifestaţiei, potrivit relatării AFP, preluată de Agerpres.

Manifestații VIOLENTE la Paris, împotriva căsătoriilor gay

'Deconstrucţia în curs a politicii familiale este dezastruoasă, această deconstrucţie se accelerează', a semnalat Ludovine de la Rochčre, preşedinta mişcării 'Manif pour tous'. 

Procrearea asistată medical (PMA), gestaţia pentru altul (GPA), învăţarea în şcoală a 'teoriei genului' nu fac altceva decât să distrugă familia naturală, atrage atenţia 'Manif pout tous'. 

Peste 100.000 de manifestanţi în Franţa contra căsătoriilor între homosexuali

De asemenea, s-a denunţat 'comercializarea' familiei. 'Viitoarea etapă va fi aceea în care copiii se vor găsi în magazine şi vor fi aleşi cei care ne vor plăcea', a afirmat el. Recurgerea la o mamă purtătoare înseamnă 'industrializare', 'sclavagism modern'.

Parlamentul francez a aprobat anul trecut legalizarea 'căsătoriilor' între persoane de acelaşi sex şi a adopţiilor de către cuplurile homosexuale, în pofida amplelor proteste care au avut loc la Paris şi în alte oraşe ale Franţei.

Potrivit La Croix, care citează pe organizatori, au fost 530.000 de manifestanţi la Paris şi Bordeaux. Potrivit Poliţiei, doar 80.000 de manifestanţi. Nu este prima oară când Poliţia micşorează cifrele manifestanţilor pro-familie în Franţa, în mod intenţionat, pentru a deprecia amploarea protestelor, potrivit reprezentanţilor Manif pour tous.

×