x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 500 de pasageri evacuați dintr-un tren de mare viteză în Germania

Peste 500 de pasageri evacuați dintr-un tren de mare viteză în Germania

12 Oct 2018   •   15:41
Peste 500 de pasageri evacuați dintr-un tren de mare viteză în Germania

Un tren de mare viteză care călătorea de la Koln către Munchen a luat foc vineri, determinând evacuarea tuturor celor 510 pasageri, informează Reuters. Evacuarea a decurs fără incidente înainte ca flăcările să cuprindă două vagoane şi nimeni nu a fost rănit. 

Potrivit tabloidului Bild, un poliţist care călătorea în tren a simţit miros de fum şi a activat sistemul de frânare de urgenţă, prevenind astfel producerea unei catastrofe. 

Operatorul Deutsche Bahn a precizat că în urma incendiului tronsonul liniei de mare viteză dintre Koln şi Frankfurt a fost închis, iar trenurile ICE (InterCity Express) au fost deviate pe altă rută, care lungeşte deplasarea cu 80 de minute. 

A fost lansată o anchetă pentru a stabili cauzele izbucnirii incendiului, a menţionat Deutsche Bahn.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: germania tren de mare viteza