x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alertă pe plajele scandinave! Peşte care atacă testiculele, reperat în apele din Oresund

Alertă pe plajele scandinave! Peşte care atacă testiculele, reperat în apele din Oresund

12 Aug 2013   •   18:18
Alertă pe plajele scandinave! Peşte care atacă testiculele, reperat în apele din Oresund

Experţii din Danemarca şi Suedia i-au avertizat pe bărbaţii care frecventează plajele din strâmtoarea Oresund să poarte slipi strimţi, dacă vor să intre în apă, după ce în zonă au fost reperaţi peşti din specia Pacu, cunoscuţi pentru faptul că pot ataca şi smulge testiculele.

Pacu, originari din America de Sud, sunt înrudiţi cu Piranha, însă preferă dieta vegetariană. Dotaţi cu fălci foarte puternice şi dinţi pe măsură, Pacu se hrănesc, printre altele, şi cu nuci, pe care reuşesc să le spargă datorită fălcilor puternice.

Vânduţi în toată lumea ca peşti de acvariu, specia Pacu şi-a găsit locul şi în alte ape naturale, în special în Papua Noua Guinee, unde a devenit cunoscuţi pentru atacurile la testicule (pe care le confundă, probabil, cu nucile).

Recent, însă, specia a fost văzută şi în strâmtoarea Oresund, care desparte Suedia de Danemarca, un pescar reuşind chiar să prindă un exemplar de peste 20 de kilograme.

"Cine alege să se scalde în Oresund ar trebui să poarte slipi strimţi", au avertizat experţii de la Muzeul Natural din Danemarca, care cunosc predilecţia acestor peşti.

În Papua Noua Guinee, unde aceşti peşti au fost introduşi în ape pentru pescuit, doi bărbaţi au murit deja în urma hemoragiei, după ce testiculele le-au fost smulse de peştii Pacu.

Specia a apărut, recent, şi în lacul Lou Yaeger din Illinois. Experţii dau vina pe proprietarii de acvarii, care ar fi aruncat aceşti peşti în apele naturale.

Modul în care Pacu a ajuns în strâmtoarea Oresund nu este încă ştiut. 

×
Subiecte în articol: pacu piranha pesti testicule testicul oresund