x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Phenianul ameninţă că anulează summitul cu Washingtonul

Phenianul ameninţă că anulează summitul cu Washingtonul

16 Mai 2018   •   06:55
Phenianul ameninţă că anulează summitul cu Washingtonul

Coreea de Nord a ameninţat cu anularea summitului prevăzut luna viitoare între Kim Jong Un şi Donald Trump, dacă Washingtonul va continua să pretindă ca Phenianul să renunţe unilateral la arsenalul său nuclear.

 

Dacă administraţia preşedintelui american "ne pune cu spatele la zid şi ne cere să renunţăm unilateral la arma nucleară, nu vom mai fi interesati de discuţii şi va trebui să reconsiderăm chestiunea de a şti dacă trebuie să acceptăm summitul viitor dintre Coreea de Nord şi Statele Unite", a declarat ministrul adjunct de externe Kim Kye Gwan citat de agenţia oficială KCNA.

Washingtonul reclama o "denuclearizare completă, verificabilă şi ireversibilă" a Coreii de Nord. În cursul reuniunii intercoreene la varf de luna trecuta, de la la Panmunjom, sat din Zona demilitarizată (DMZ) care divizează peninsula, Kim Jong Un şi omologul sud-coreean, Moon Jae-in, şi-au reafirmat angajamentul pentru "denuclearizarea completă" a peninsulei.

Această formulă este însă supusă interpretării, iar Nordul nu a făcut încă publice posibilele concesii pe care le propune. "Ne-am exprimat deja dispoziţia de a realiza o Peninsulă Coreeană denuclearizată şi am declarat în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să pună capăt politicii lor ostile faţă de Coreea de Nord şi ameninţărilor nucleare drept condiţii prealabile", a spus ministrul adjunct.

În trecut, Phenianul a pretins retragerea trupelor americane desfăşurate în Sud pentru a proteja Seulul de vecinul său, precum şi ridicarea umbrelei nucleare americane de pe aliatul lor. Oficialul nord-coreean l-a criticat, de asemenea, pe consilierul american pentru probleme de securitate naţională, John Bolton, care a vorbit despre "modelul libian" pentru denuclearizarea Coreii de Nord.

Este o "tentativă foarte sinistră de a supune Coreea de Nord la soarta Libiei şi Irakului", a acuzat el. "Nu-mi pot reţine furia în faţa acestei politici americane", a subliniat Kim Kye Gwan. Phenianul "se îndoieşte că Statele Unite doresc cu adevărat îmbunătăţirea relaţiilor cu Coreea de Nord pe calea dialogului şi negocierii", a adăugat el. AGERPRES

×