x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Philip Seymour Hoffman şi-a PRESIMŢIT SFÂRŞITUL. Ce le-a spus actorul prietenilor săi, de Crăciun

Philip Seymour Hoffman şi-a PRESIMŢIT SFÂRŞITUL. Ce le-a spus actorul prietenilor săi, de Crăciun

05 Feb 2014   •   09:16
Philip Seymour Hoffman şi-a PRESIMŢIT SFÂRŞITUL. Ce le-a spus actorul prietenilor săi, de Crăciun

Actorul Philip Seymour Hoffman a murit la vârsta de 46 de ani, din cauza consumului excesiv de droguri, cel mai probabil din cauza unei supradoze. Hoffman îşi injecta heroină de aproximativ o lună şi jumătate şi ar fi presimţit că o să moară. El le-ar fi spus prietenilor, în decembrie, că, dacă nu va reuşi să se oprească, va muri.

"Dacă nu mă opresc, voi muri", ar fi spus Hoffman, potrivit TMZ, citat de RTV.

Când a fost găsit mort, în casă, în camera lui erau peste 70 de fiole cu droguri şi mai multe ace de seringă folosite, iar el avea un ac înfipt în braţ. Actorul dădea pe droguri aproape tot salariul său lunar.

În ultimul timp, se pare că artistul s-ar fi apucat şi de băutură şi chiar ar fi cerut ajutor celor de la Asociaţia Alcoolicilor Anonimi, dar, din păcate, demersul lui a rămas fără rezultat. Cu patru ani înainte, el renunţase la băutură şi fusese admirat pentru acest lucru de cei care se mai chinuiau încă să renunţe la acest viciu.

În ultimele şase săptămâni de viaţă, actorul fusese văzut adesea în ţinute neglijente şi chiar umblând murdar. Întrebat ce se întâmplă cu el, ar fi răspuns: "Dacă nu mă opresc, voi muri".




×