x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Picnic intre prieteni

Picnic intre prieteni

de Delia Zahareanu    |    13 Aug 2007   •   00:00
Picnic intre prieteni
Sursa foto: JIM WATSON/

Hamburgeri, hot-dog, plimbări cu barca şi discuţii despre mersul lumii. Toate in statul Maine, unde preşedintele francez a fost invitat sămbătă la un "grătar" amical, acasă la clanul Bush.


Aflat in vacanţă in Statele Unite, dar cu o agendă oficială extrem de incărcată, Nicolas Sarkozy, liderul celei de-a cincea Republici, a mers sămbătă in vizită la casa familiei Bush de la Kennebunkport, unde George W. Bush, alături de tatăl său, fostul preşedinte George Bush sr, l-a intămpinat la un grătar tradiţional american cu hamburgeri şi hot-dog. După ce in numai două zile a traversat Atlanticul dus-intors, pentru a asista vineri la funeraliile naţionale ale Arhiepiscopului Parisului, cardinalul Lustiger, Sarkozy nu a pierdut ocazia de a se afişa surăzător şi plin de energie sămbătă alături de clanul Bush, făcănd o curte discretă Washingtonului, cu declaraţii de prietenie: "Practic, de 250 de ani Franţa şi Statele Unite au fost mereu aliate şi prietene". Bush, mai moderat in afirmaţii, probabil şi datorită atitudinii antiamericane pe care Hexagonul a avut-o faţă de SUA in perioada mandatelor lui Jacques Chirac, s-a mărginit la a spune că "avem relaţii bune cu Franţa", relatează Le Figaro.


SPORT. Intrebat dacă şi-ar petrece vacanţa altundeva decăt in Texas, unde se află ferma familiei Bush, şeful Casei Albe a răspuns: "Sigur", adăugănd că există locuri in lume care sunt "nemaipomenite pentru relaxare". Insă in Franţa ar merge doar dacă Nicolas Sarkozy i-ar găsi un loc cu un circuit bun de mountain bike.

×
Subiecte în articol: externe bush