x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pod prăbuşit la Genova: Operaţiunile de căutare s-au încheiat, bilanţul oficial este de 43 de morţi

Pod prăbuşit la Genova: Operaţiunile de căutare s-au încheiat, bilanţul oficial este de 43 de morţi

19 Aug 2018   •   13:52
Pod prăbuşit la Genova: Operaţiunile de căutare s-au încheiat, bilanţul oficial este de 43 de morţi

Operaţiunea de căutare a persoanelor dispărute după prăbuşirea podului Morandi din oraşul-port Genova s-a încheiat în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu recuperarea corpurilor a încă trei persoane care lipseau, crescând bilanţul oficial al accidentului la 43 de morţi, informează duminică Reuters şi dpa. 

După recuperarea celor trei corpuri - un cuplu italo-jamaican şi fiica lor de 9 ani - de sub o maşină zdrobită sub plăci de beton, lista celor declaraţi dispăruţi a fost epuizată. Cu toate acestea, un oficial al brigăzii de pompieri, Stefano Zanut, a declarat pentru Sky TG24: "Munca noastră continuă pentru a avea siguranţa deplină că nimeni nu a fost lăsat sub moloz''. 

O secţiune de 200 de metri a podului s-a surpat marţi în condiţii de trafic intens şi furtună. Vehicule şi bucăţi de beton şi metal au plonjat 50 de metri la sol dedesubtul construcţiei. 

Potrivit unui număr actualizat al deceselor publicat de o filială din Genova a Ministerului de Interne, printre cei decedaţi sunt patru persoane din Franţa, trei din Chile, doi din Albania, doi din România, doi din Jamaica şi câte unul din Columbia şi Peru. 

Viaductul, care lega estul şi vestul oraşului, face parte din autostrada A10 şi era gestionat de operatorul privat de taxare rutieră Autostrade per l'Italia. 

Guvernul italian dă vina pe operatorul Autostrade pentru dezastru, în timp ce compania, al cărei principal acţionar este grupul de modă Benetton, neagă orice neglijenţă. 

Vineri, guvernul a lansat oficial o procedură de revocare a concesiilor deţinute de Autostrade pentru a opera autostrăzile cu taxă. 

O zi mai târziu societatea a promis o jumătate de miliard de euro pentru a reconstrui podul şi a crea fonduri pentru a asista imediat familiile victimelor şi ale celor strămutaţi din casele lor din cauza prăbuşirii infrastructurii şi a lucrărilor de reconstrucţie. 

Sâmbătă a fost, de asemenea, zi de doliu naţional, în care au fost organizate funeralii de stat la Genova doar pentru 18 dintre victime. Unele familii ale celor decedaţi au preferat să organizeze ceremonii private invocând o dorinţă pentru intimitate sau furia faţă de autorităţi.AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident genova