x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polemică în Turcia cu privire la căsătoriile copiilor

Polemică în Turcia cu privire la căsătoriile copiilor

04 Ian 2018   •   17:21
Polemică în Turcia cu privire la căsătoriile copiilor

Direcţia pentru Afaceri Religioase din Turcia, puternică instituţie publică, a fost în ultimele zile vehement criticată de opoziţie şi de ONG-uri, după ce a susţinut, potrivit mass-media, că fetiţele se pot căsători începând cu vârsta de 9 ani, informează joi AFP. 

Potrivit cotidianului turc Hurriyet, Direcţia pentru Afaceri Religioase (Diyanet) a informat marţi pe site-ul său oficial că vârsta minimă pentru căsătorie este de 9 ani pentru fete şi de 12 ani pentru băieţi. 

Această informaţie, prezentată sub forma unei note explicative asupra legii islamice, a fost între timp retrasă de pe site, ca urmare a polemicii declanşate. 

În timp ce vârsta legală pentru căsătorie este de 18 ani în Turcia, legea turcă autorizează căsătoria începând cu vârsta de 16 ani în circumstanţe excepţionale. 

Un oficial de la Diyanet, Ekrem Keles, a afirmat joi pentru Hurriyet că vârsta minimă pentru căsătorie ar trebui să fie de 17 ani pentru fete şi 18 ani pentru băieţi. 

Această dezbatere a stârnit o polemică în Turcia, unde căsătorii ale copiilor sunt o realitate în pofida legii şi unde continuă lupta pentru îmbunătăţirea educaţiei fetelor. 

Gaye Usluer, deputată din partea Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), principala formaţiune de opoziţie din parlamentul turc, a acuzat guvernul că se interesează 'cum să fie căsătoriţi copiii la vârste mici, în timp ce sunt necesare discuţii cu privire la educaţia şi sănătatea copiilor'. 

În opinia deputatului Murat Bakan, tot de la CHP, căsătoria copiilor 'încalcă drepturile copiilor, drepturile femeilor şi drepturile omului'. El a adăugat pe contul său de Twitter că partidul său a cerut declanşarea unei anchete parlamentare cu privire la căsătoriile copiilor. 

Grupuri pentru apărarea drepturilor femeilor s-au ridicat de asemenea împotriva afirmaţiilor făcute de Diyanet, acuzând-o că legitimează agresiunile sexuale împotriva copiilor. 

Direcţia pentru Afaceri Religioase a publicat repede un comunicat în care susţine că 'nu a aprobat niciodată şi nu va aproba niciodată căsătoriile de copii', dar că ea nu a făcut atunci decât să descrie legea islamică. 

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor femeilor sunt îngrijorate de faptul că această declaraţie intervine cu câteva săptămâni după promulgarea unei legi ce îi autorizează pe muftii, clericii angajaţi de Diyanet, să celebreze căsătoriile civile. 

Cel mai puternic om al statului turc din 2003 şi până în prezent, preşedintele Recep Tayyip Erdogan este acuzat în mod regulat că vrea să islamizeze societatea turcă, acuzaţie pe care el o dezminte în mod ferm.

AGERPRES

×