x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Poliţia britanică cercetează un alt colet suspect la Palatul Westminster

Poliţia britanică cercetează un alt colet suspect la Palatul Westminster

15 Mar 2018   •   14:54
Poliţia britanică cercetează un alt colet suspect la Palatul Westminster

 Poliţia londoneză a anunţat că cercetează un colet suspect la Palatul Westminster (sediul parlamentului), unde o femeie este examinată ca măsură de precauţie, acesta fiind ultimul dintr-o serie de incidente pe care premierul britanic, Theresa May, le-a calificat drept 'odioase', relatează joi agenţia Reuters. 

''Am fost chemaţi pentru un colet suspect trimis unui birou la Palatul Westminster'', a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei metropolitane. ''Ofiţeri specializaţi sunt la faţa locului şi coletul este cercetat. O femeie este examinată ca măsură de precauţie'', a adăugat ea. 

Un purtător de cuvânt al Camerei Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic) a confirmat faptul că poliţia face investigaţii, dar a precizat că nu poate oferi alte detalii. 

În ultimele săptămâni au fost examinate mai multe colete suspecte trimise unor birouri la parlamentul britanic cu o substanţă suspectă, ce ar fi fost trimisă şi la un palat regal, presa relatând că ea ar fi fost destinată Prinţului Harry şi logodnicei lui, americanca Meghan Markle. 

Poliţia a fost alertată în ultimele zile în legătură cu o serie de pachete suspecte expediate birourilor parlamentare ale unor aleşi musulmani, dar, până în prezent, toate s-au dovedit a fi inofensive.

AGERPRES

×