x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia salută discursul prin care Trump a apărat valorile autentice ale civilizaţiei creştine şi occidentale

Polonia salută discursul prin care Trump a apărat valorile autentice ale civilizaţiei creştine şi occidentale

06 Iul 2017   •   18:29
Polonia salută discursul prin care Trump a apărat valorile autentice ale civilizaţiei creştine şi occidentale

Ministrul polonez al apărării, Antoni Macierewicz, a apreciat că mesajul transmis joi de preşedintele american, Donald Trump, în timpul vizitei sale la Varşovia reprezintă o recunoaştere a valorilor civilizaţiei creştine şi occidentale pe care polonezii şi americanii o vor apăra împreună, consemnează agenţia EFE. 

'Toţi trebuie să luptăm la fel ca polonezii pentru familie, pentru libertate şi pentru Dumnezeu', a spus Trump în discursul rostit în faţa mulţimii adunate în Piaţa Krasinski din Varşovia. Astfel de cuvinte 'nu am mai auzit de decenii în viaţa publică', a comentat apoi ministrul polonez al apărării. 

Mesajul lui Trump 'cuprinde esenţa civilizaţiei creştine şi occidentale', care 'a dat lumii cele mai mari opere ale fiinţei umane şi despre s-a demonstrat astăzi încă o dată că este o valoare comună pe care trebuie să o apărăm', a completat ministrul Antoni Macierewicz. 

În discursul său, Trump s-a axat pe pe temele ce unesc administraţia sa şi guvernul conservator polonez, insistând pe respectarea suveranităţii naţionale şi a libertăţilor individuale, precum şi pe religie, tradiţii şi familie, valori care sunt tot mai mult ignorate în Occident şi în locul lor se promovează alte idei ce ameninţă această civilizaţie. 

Dar 'Occidentul nu va dispărea niciodată, valorile noastre vor rămâne şi civilizaţia noastră va dăinui', şi-a exprimat Trump speranţa în faţa polonezilor.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Polonia trump