x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Popularitatea președintelui Emmanuel Macron, în scădere

Popularitatea președintelui Emmanuel Macron, în scădere

30 Iun 2018   •   12:30
Popularitatea președintelui Emmanuel Macron, în scădere

Cota de încredere a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a premierului său Edouard Philippe continuă să scadă, a informat sâmbătă postul de televiziune Francetvinfo în pagina sa electronică, citând rezultatele unui sondaj Harris interactiv, difuzate vineri seara. 

Acesta este nivelul cel mai scăzut de la preluarea mandatului de către Macron, notează televiziunea citată. 

Cu un procent de 40% din opiniile pozitive, şeful statului francez a pierdut 7 puncte în iunie, apoi trei puncte în mai şi cedează teren la toate categoriile de vârstă şi la toate segmentele de opinie. El pierde în special 19 puncte în rândurile simpatizanţilor partidului Les Republicains (de dreapta), contrazicând alte anchete de opinie care îl dădeau în creştere pe lângă electoratul de dreapta. 

Tot cu o cotă de 40% de încredere, prim-ministrul Edouard Philippe scade la rândul său la aproape toate categoriile de vârstă şi sociale, cu excepţia persoanelor de peste 65 de ani şi a celor inactive, potrivit acestei anchete realizate pentru site-ul Delits d'Opinion (Delictul de Opinie). 

Ancheta a fost realizată online, între 26 şi 28 iunie pe un eşantion reprezentativ de 928 de persoane de peste 18 ani, conform metodei cotelor, cu o marjă de eroare între 1,4 şi 3,1 puncte, conform postului de televiziune citat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: emmanuel macron popularitate