x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 20.000 de pedofili, prinşi în capcana unui ONG olandez

Peste 20.000 de pedofili, prinşi în capcana unui ONG olandez

05 Noi 2013   •   16:56
Peste 20.000 de pedofili, prinşi în capcana unui ONG olandez

Un ONG olandez care militează împotriva exploatării sexuale a copiilor a întins o capcană online potenţialilor pedofili, descoperind că peste 20.000 de persoane, pe parcursul a 10 săptămâni, s-au arătat dispuse să plătească pentru a intra într-un video-chat erotic cu o fetiţă filipineză de 10 ani, informează The Independent.

ONG-ul "Terre des Hommes" a creat un cont pentru o aşa-zisă "Sweetie", o fată de 10 ani din Filipine. "Sweetie" nu era o persoană reală, însă, ci doar o imagine generată pe calculator. Intrând pe mai multe camere de chat, "Sweetie" îşi spunea vârsta şi ţara de origine şi se oferea să se dezbrace pentru o sumă de bani.

Has Guyt, directorul acestui proiect, spune că peste 20.000 de persoane s-au arătat dispuse să plătească pentru a o vedea în ipostaze sexuale.

Dintre acestea, aproximativ 1.000 de persoane au fost identificate după nume. În cazul lor, ONG-ul a creat dosare la care au ataşat dovezi precum înregistrarea video sau conversaţiile avute cu "Sweetie".

Cele mai multe persoane identificate proveneau din SUA (254), urmând Marea Britanie (110) şi India (103).

ONG-ul "Terres des Hommes" a predat datele către Interpol, însă pentru ca pedofilii online să poată fi acuzaţi, autorităţile trebuie să obţină dovezi din propria investigaţie.

"Dacă nu intervenim cât de curând, acest fenomen sinistru va scăpa de sub control. În cel mai rău caz, video-chat-ul cu minori va avea aceeaşi traseu ca pornografia infantilă, va deveni o industrie de miliarde de dolari condusă de criminali. Nu ne trebuie legi speciale să intervenim, cele actuale sunt suficiente", spune Has Guyt.

"Ne-am dori ca guvernele să adopte politici proactive şi să ofere un mandat clar poliţiei pentru a investiga aceste părţi ale internetului unde abuzuri împotriva copiilor se întâmplă zi de zi. Pedofilii care fac asta simt, acum, că legea nu se aplică în cazul lor. Internetul este liber, dar nu ar trebui să fie lipsit de legi", a mai spus Guyt. 

×
Subiecte în articol: pedofilie videochat pornografie infantila