x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Portretul lui Vladimir Voronin, ars de participanţii la "Revoluţia Luminii" de la Bucureşti

Portretul lui Vladimir Voronin, ars de participanţii la "Revoluţia Luminii" de la Bucureşti

09 Apr 2009   •   00:00

În jur de patru sute de tineri din "generaţia care nu mai poate fi minţită" au ars un portret al liderului moldovean Vladimir Voronin în timpul "revoluţiei luminii", unul din cele două mitinguri de susţinere a protestatarilor basarabeni de la Chişinău organizate miercuri seară la Bucureşti.



"Avem un mesaj clar pentru Basarabia: Suntem alături de voi, fraţilor", le-a spus George Simion, liderul asociaţiei "Noii Golani" - cea care a organizat unul din mitingurile de la Universitate -, celor circa 300 de oameni care au venit încă de la început la manifestaţia din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti.

La câteva minute după ora la care ar fi trebuit să înceapă mitingul, doi dintre protestatari au adus în faţa scenei un portret al lui Voronin la vederea căruia cei prezenţi au umplut parcul din faţa teatrului de huiduieli. Acestea s-au transformat însă în urale atunci când un al treilea a scos bricheta şi l-a aprins, nu înainte de a-şi înfige degetele în "ochii" preşedintelui.

În scandări repetate de genul "Voronin, eşti o mizerie!" şi "Dă-i foc!", fotografia preşedintelui moldovean a ars până aproape de degetele celor care o susţineau. Ajunsă jos, pe asfaltul Pieţei Universităţii, fotografia a fost călcată în picioare, iar flăcările stinse au lăsat locul unor lumânări aprinse, simbolic, de cei din jur.

"Asta-i soarta care-l aşteaptă pe Voronin dacă nu acceptă alegeri libere!", a strigat unul dintre manifestanţi, în uralele asistenţei.
Au urmat două ore în care, din boxele puternice, au răsunat mesaje de susţinere pentru manifestanţii de la Chişinău. Un moment important al serii a fost acela în care Simion a dat citire unui memorandum elaborat de un comitet ad-hoc de susţinere a democraţiei în Basarabia, document care sintetizează revendicările celor care, de luni, îşi manifestă nemulţumirea faţă de rezultatul alegerilor din Republica Moldova.

"Cerem invalidarea alegerilor de la 5 aprilie şi repetarea lor, sub atentă monitorizare internaţională. Vrem ca scrutinul să fie precedat de o campanie electorală corectă, de cel puţin 30 de zile. Vrem ca radioul şi televiziunea de stat din Republica Moldova să fie depolitizate. Cerem ca cei reţinuţi la Chişinău să fie eliberaţi, iar răniţii să primească îngrijiri medicale", a spus Simion, mesajele sale fiind primite cu urale de cei prezenţi.

Simion a dat citire şi altor câteva revendicări punctuale, referitoare, printre altele, la anchetarea şi judecarea celor care s-ar face vinovaţi de posibilele fraude în alegerile din Republica Moldova, recunoscute, după spusele lui Simion, până şi de observatorul OSCE la alegerile din 5 aprilie, Emma Nicholson. Cei din piaţă au izbucnit în urale, necunoscând că, de fapt, Emma Nicholson nu a calificat în vreun fel modul în care s-au desfăşurat alegerile din Moldova, ci doar a criticat raportul OSCE despre scrutin, pe motiv că din echipă au făcut parte şi observatori ruşi.

După fiecare din cele 11 puncte ale "memorandumului" cei din piaţă scandau împotriva comunismului şi a regimului de la Chişinău, cerând alegeri libere, democraţie şi făcând apeluri la unitate naţională.

Cea care a botezat mitingul de miercuri seară, dar şi participanţii la acesta a fost Iuliana Costin, soţia unui fost primar al Chişinăului, aşa cum a fost ea prezentată de organizatori.

"Sunteţi generaţia care nu mai poate fi minţită. Propun ca această manifestaţie să se numească «Revoluţia Luminii», pentru că voi sunteţi lumina care luptă împotriva comunismului, care este întunericul. Ceea ce uită Voronin este că lumina învinge întunericul", a spus Iuliana Costin după ce a dat citire unei poezii de Grigore Vieru.

"Acelaşi sânge, aceeaşi ţară, români am fost cu toţi odinioară!" a fost mesajul cu care manifestanţii au primit poezia lui Vieru.
Cei prezenţi, al căror număr a crescut constant până la finalul manifestaţiei, au ascultat apoi mesaje ale reprezentanţilor diverselor organizaţii care şi-au declarat sprijinul faţă de memorandumul propus.

Romeo Moşoiu, senior al Ligii Studenţilor din 1990, om care "a făcut Piaţa Universităţii de-adevăratelea", i-a asigurat pe cei prezenţi de sprijinul organizaţiei sale şi le-a cerut să nu renunţe la luptă. Doru Mărieş, preşedintele asociaţiei de revoluţionari "21 Decembrie 1989", i-a cerut public lui Voronin să-i elibereze de urgenţă pe cei reţinuţi în ultimele zile în Republica Moldova, după care să părăsească postul pe care, legal, nu ar mai trebui să-l ocupe "după data de 7 aprilie".

Fiecare din cele aproximativ zece intervenţii erau punctate de scandări din partea celor prezenţi. Între discursuri, din boxe se auzeau melodiile Doinei şi lui Ion Aldea Teodorovici, cântate simultan şi de majoritatea celor din piaţă.

"Vom prezenta memorandumul tuturor ambasadelor ţărilor din vest, ca să ştie că existăm, să ne facem auziţi!", i-a asigurat Simion pe cei prezenţi, înainte de a declara închis mitingul, invitându-i pe cei solidari cu cauza democraţiei în Basarabia să vină în acelaşi loc şi în serile următoare.

Cei patru sute de oameni au plecat spre case înveliţi în steagurile României şi ale Uniunii Europene, care au fluturat mai bine de două ore pe pavajul şi iarba din faţa Teatrului Naţional.

La câteva zeci de metri mai spre bulevard, pe treptele de lângă trotuar, s-a desfăşurat, în acelaşi timp, un alt miting, al celor de la "Noua Dreaptă". Participanţii - nu mai mult de 20 şi în număr constant de la început până la sfârşit - au scandat şi ei lozinci, însă cu accente naţionaliste mai puternice, şi au fluturat drapele naţionale, dar şi cu însemnele organizaţiei.

"Nu am vrut ca imaginea noastră să se asocieze cu cea a unei grupări extremiste şi de aceea nu am făcut miting împreună", a explicat Simion motivul desfăşurării simultane a două manifestaţii în aproximativ acelaşi loc, generator de confuzie pentru cei ce au trecut miercuri seară pe la Universitate.

Totuşi, atât Simion, cât şi Tudor Ionescu, liderul Noii Drepte, au recunoscut că mesajul ambelor a fost, în principiu, acelaşi: de susţinere a protestatarilor de la Chişinău.
Mediafax

×
Subiecte în articol: externe simion voronin