x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Portugal News: O româncă a fost luată ostatică şi obligată să se prostitueze

Portugal News: O româncă a fost luată ostatică şi obligată să se prostitueze

16 Oct 2009   •   00:00

O tânără din România a fost ţinută ostatică, timp de două zile, de către prietenul ei bulgar, arată Portugal News. În această perioadă a fost obligată să se drogheze şi să se prostitueze arată sursa citată care menţionează că românca este spitalizată în prezent.



Tânăra, în vârstă de 22 de ani, a fost ţinută în locuinţa prietenului său, cetăţean bulgar, 29 de ani, în localitatea Faro. Bărbatul era cunoscut în zonă pentru afacerile cu droguri au declarat poliţiştii. Românca a reuşit, după două zile de sechestrare, să le trimită un mesaj text prietenilor săi din localitate, dându-le detalii despre unde se află. Aceştia au venit la adresa indicată, însă au rugat un trecător să cheme poliţia la locul faptei, pentru că nu vorbeau foarte bine limba portugheză. Abílio Góis, bărbatul care a chemat autorităţile, a criticat faptul că a fost ţinut aproximativ o jumătate de oră la telefon, de către ofiţerii care au cerut foarte multe detalii înainte de a trimite o patrulă.

Cetăţeanul bulgar a eliberat fata la aproximativ trei ore după ce prietenii acesteia au ajuns la respectiva adresă şi a fost arestat la scurt timp după. Bărbatul a fost pus sub acuzare, iar românca a fost spitalizată în Faro, fiind ţinută sub observaţie.

×
Subiecte în articol: diaspora