x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Poşta belgiană emite timbre... parfumate cu aromă de ciocolată

Poşta belgiană emite timbre... parfumate cu aromă de ciocolată

de Marina Constantinoiu    |    06 Feb 2013   •   14:52
Poşta belgiană emite timbre... parfumate cu aromă de ciocolată

Poşta din Belgia, bpost, a lansat miercuri imprimarea unei serii de cinci timbre parfumate, cu aromă de ciocolată, unul dintre simbolurile gastronomiei din această ţară.

“Un gust de ciocolată a fost încorporat în partea gumată a timbrelor, sub formă de uleiuri esenţiale de cacao, astfel încât miresmele să poată fi eliberate în momentul în care timbrul este umezit cu limba. Timbrele înseşi au o aromă de ciocolată, care provine de la cernelurile folosite pentru tipărirea lor, cărora le-a fost adăugată respectiva aromă”, precizează AFP, care citează un comunicat al bpost.
Fotografiile imprimate pe aceste timbre prezintă ciocolată sub formă de granule, praline, paste tartinabile, bucăţi de ciocolată sau batoane întregi. “Să găseşti parfumul şi gustul de ciocolată neagră, care caracterizează ciocolata belgiană, nu a fost un lucru simplu. În cele din urmă, partenerii provenind din patru ţări, Belgia, Germania, Olanda şi Elveţia, au colaborat la acest proiect”, subliniază poşta belgiană. “Nu este pentru prima oară când se emite un timbru poştal aromat, dar acest miros este acum combinat cu gustul, ceea ce reprezintă o premieră absolută”, se mai laudă bpost.

O folie cu cinci timbre, care sunt destinate expedierilor internaţionale, va costa 6,20 de euro. Tipărite în 107.600 de exemplare, timbrele vor fi puse în vânzare începând cu 25 martie, în special pe site-ul Internet bpost.be.


×
Subiecte în articol: poşta belgia timbre ciocolata