x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Posturile de radio renunţă la melodiile lui Michael Jackson, din cauza valului de acuzaţii privind abuzurile sexuale

Posturile de radio renunţă la melodiile lui Michael Jackson, din cauza valului de acuzaţii privind abuzurile sexuale

07 Mar 2019   •   15:24
Posturile de radio renunţă la melodiile lui Michael Jackson, din cauza valului de acuzaţii privind abuzurile sexuale

Mai multe posturi de radio din Australia, Canada şi Noua Zeelandă s-au alăturat numărului din ce în ce mai mare de posturi de radio care nu mai difuzează muzica lui Michael Jackson, în urma unui nou val de acuzaţii de abuz sexual asupra unor minori, care-l vizează pe fostul rege al muzicii pop, relatează Daily Mail.
În Australia, posturi precum Nova Entertainment sau SmoothFM, au decis să interzică muzica lui Michael Jackson de la difuzare, deşi documentarul "Leaving Neverland", în care două dintre presupusele victime ale artistului vorbesc despre abuzurile la care i-a supus acesta atunci când avea şapte şi, respectiv, zece ani - nu a fost încă difuzat încă. 
De asemenea, în Noua Zeelandă, cântecele starului au dispărut aproape complet de pe calea undelor, după ce toate posturile de radio deţinute de MediaWorks şi de New Zealand Media Entertainment (NZME) au decis să nu îi mai difuzeze piesele.
"Nu hotărâm dacă Michael Jackson este vinovat de pedofilie, ci doar ne asigurăm că posturile noastre de radio vor difuza muzica pe care oamenii vor să o audă", a declarat directorul de conţinut de la MediaWorks, Leon Wratt, pentru Magic FM, subliniind că această decizie respectă audienţele şi preferinţele acestora. 
La rândul său, directorul pentru divertisment al grupului NZME, Dean Buchanan, a confirmat că melodiile lui Jackson au dispărut de pe posturile lor de radio, însă a refuzat să vorbească despre o interdicţie.
Între timp, postul public de radio Radio NZ a precizat că melodiile lui Jackson nu figurau oricum printre melodiile difuzate de post.
În Canada, un radiodifuzor important din Quebec şi Ontario şi-a anunţat decizia de a retrage muzica starului din grila tuturor celor 23 de posturi ale sale, printre care popularele CKOI, Rythme şi The Beat - afectând cinci milioane de ascultători. 
De asemenea, în Marea Britanie, The Times a susţinut că muzica lui Jackson a fost retrasă discret de pe BBC Radio 2, însă BBC a negat această informaţie, precizând că nu interzice artişti.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: michael jackson