x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Povestea fotografiei care valorează peste 52 de milioane de dolari

Povestea fotografiei care valorează peste 52 de milioane de dolari

07 Sep 2012   •   12:12
Povestea fotografiei care valorează peste 52 de milioane de dolari

Castigatorul extragerii din 27 iulie de la Loteria din California nu si-a ridicat premiul, iar dupa o luna agentia a publicat o fotografie cu un barbat misterios care ar fi avut biletul castigator, informeaza Huffington Post. Premiul este de peste 52 de milioane de dolari.

Fotografia cu posibilul castigator, un barbat cu ochelari de soare care poarta un tricou alb, fusese realizata cu camerele de supraveghere pe 25 iulie, in agentia in care biletul castigator fusese vandut.

Bladimir Agnite, un somer din Fremont, nu a stiut ca a castigat. El a aflat de la o ruda care vazuse fotografia cu el la televizor ca a devenit bogat. Bladimir a vazut apoi pe site-ul Loteriei ca este intr-adevar vorba despre el, dupa care i-a dat vestea buna sotiei sale, Marita. Apoi, cuplul a ridicat premiul.

Cele peste 52 de milioane de dolari au ajuns intr-un moment perfect la Bladimir si Marita. El a fost concediat recent si locuia impreuna cu familia sa la prieteni. Cei doi vor acum sa-si cumpere o casa si sa-si sustina financiar copiii la facultate.

Marita va continua sa lucreze ca asistenta intr-un spital. "Nu poti renunta la job-ul pe care il ai. Nu stii niciodata ce se poate intampla", a spus Bladimir Agnite.

×
Subiecte în articol: premiu castigator bilet loterie