x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Povestea McRefugiaţilor din Hong Kong

Povestea McRefugiaţilor din Hong Kong

06 Aug 2018   •   17:19
Povestea McRefugiaţilor din Hong Kong

În doar şase ani a existat o creştere alarmantă a aşa-numiţilor McRefugiaţi din Hong Kong – rezidenţi care îşi petrec nopţile dormind în restaurantele McDonald’s deschise non-stop, potrivit unui studiu, notează CNN.

Studiul, condus de o organizaţie non-profit, Junior Chamber International Tai Ping Shan, a numărat 334 de persoane care au dormit în restaurantele din McDonald’s, în iunie şi iulie, o creştere semnificativă faţă de anul 2013, când un studiu asemănător a numărat 57 de persoane care dormeau în McDonald’s.

“Scopul acestui studiu a fost, la început, să ofere servicii, dar am descoperit că nu există o imagine specifică a situaţiei McRefugiaţilor din Hong Kong”, a spus conducătoarea studiului pentru CNN, Jennifer Hung.

Cercetătorii care au vizitat toate cele 110 restaurante McDoanld’s din Hong Kong, deschise non-stop, au descoperit că nu toţi cei care îşi petreceau noaptea acolo erau oameni ai străzii. Peste 70% dintre cei intervievaţi au declarat că aveau unde să doarmă, iar majoritatea aveau şi locuri de muncă part-time sau full-time.

“Au unde să doarmă, doar că nu se întorc acasă”, a spus Hung.

Un motiv principal este că mulţi dintre cei care dorm în McDonald’s se confruntă cu provocări socioeconomice, precum chiriile mari sau facturile la electricitate. Hung a amintit de o persoană care dormea în McDonald’s pentru că nu avea aer condiţionat acasă şi nici ferestre.

Internetul wifi gratuit, mâncarea ieftină şi facilităţile de la baie îi atrag pe oameni acolo, a adăugat Hung.

Hong Kong are una dintre cele mai scumpe pieţe imobiliare din lume, potrivit unui studiu efectuat în 2017 de Demographia. Preţurile caselor au crescut de la o medie de 770 de dolari pe metrul pătrat, în 1997, la peste 1,700 de dolari astăzi.

Alţi factori includ conflictele din familie sau cele personale. Un tânăr muncitor în construcţii prefera să doarmă la McDonald’s pentru că nu îi plăcea să meargă acasă, din cauza relaţiei cu părinţii. O femeie de 55 de ani dormea la McDonald’s pentru a evita să meargă acasă la soţul ei abuziv.

O femeie în vârstă, fără copii, îşi considera casa mult prea pustie, după moartea soţului ei, aşa că prefera să doarmă printre alţi oameni, la McDonald’s.

 

×
Subiecte în articol: mcrefugiati hong kong McDonald's