x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul britanic, amenințat cu debarcarea

Premierul britanic, amenințat cu debarcarea

de Şerban Mihăilă    |    16 Aug 2019   •   08:28
Premierul britanic, amenințat cu debarcarea
Sursa foto: Arno Mikkor

Opoziția britanică încearcă din răsputeri să-l înlăture pe premierul Boris Johnson pentru a evita un Brexit fără acord. Liderul opoziției, laburistul Jeremy Corbyn, exercită presiuni asupra parlamentarilor care îi sunt ostili actualului șef al guvernului de la Londra, cerându-le să-l numească pe el premier, în locul lui Johnson. Corbyn promite că, odată ajuns la șefia guvernului, va amâna ieșirea Marii Britanii din UE, prevăzută pentru 31 octombrie.  

 

Corbyn, singura persoană care poate declanșa un vot de neîncredere în executivul britanic, va da asaltul final împotriva lui Johnson la începutul lunii septembrie, atunci când parlamentarii se întorc din vacanță, dacă obține până atunci sprijinul unui număr suficient de colegi, scrie AFP. Pe lângă promisiunea de a amâna data prevăzută pentru Brexit, Corbyn a mai declarat că, din postura de premier interimar, va organiza și alegeri generale. Boris Johnson a promis să scoată Marea Britanie din blocul comunitar pe 31 octombrie, indiferent dacă ajunge sau nu la un acord de „divorț” cu UE. Pe măsură ce se apropie data-limită, parlamentarii care continuă să se opună unui Brexit fără o înțelegere cu Bruxelles-ul au intensificat eforturile de a găsi o soluție viabilă pentru a-l opri pe Johnson. Într-o scrisoare adresată atât celorlalți lideri ai opoziției, cât și rebelilor din Partidul Conservator, Corbyn a declarat că planul său „poate opri pericolul serios al unei ieșiri fără acord, poate pune capăt incertitudinii și confuziei și permite publicului să decidă care este cea mai bună cale de urmat”. Guvernul lui Johnson are o majoritate de numai un vot în Camera Comunelor. Lidera liberal democraților, Jo Swinson, le-a cerut deja parlamentarilor să sprijine un proiect de lege care interzice Marii Britanii să părăsească UE pe 31 octombrie fără o înțelegere și a solicitat o amânare a datei de ieșire, în vederea organizării unui al doilea referendum pe tema Brexit. Ea vrea să-l înlăture pe Johnson printr-o moțiune de neîncredere și să instaleze un „guvern de urgență”.

„Colaborare îngrozitoare”

Premierul Johnson declara miercuri că unii parlamentari care cred că pot bloca Brexit sunt implicaţi într-o „colaborare îngrozitoare” cu UE. „Există o colaborare îngrozitoare între cei care cred că pot bloca Brexit în parlament şi prietenii noştri europeni. Aceștia din urmă nu fac niciun compromis”, a spus Johnson, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri pe Facebook. Potrivit şefului executivului britanic, cu cât mai lung este „impasul”, cu atât mai probabil devine un Brexit fără acord. Șeful executivului de le Londra afirmă că britanicii doresc ca politicienii să realizeze Brexit și sunt nemulțumiți că nu s-a făcut acest lucru până acum. La începutul săptămânii trecute, Johnson a promis că Regatul Unit va părăsi UE la 31 octombrie „cu orice preţ”. Acordul negociat de fostul premier, Theresa May, şi UE în privința Brexit a fost respins deja de trei ori de Parlamentul de la Londra.

Cred că publicul britanic a avut o mulţime de alegeri şi evenimente electorale. Cred că britanicii vor ca noi să realizăm Brexit la 31 octombrie și asta vom face”.

Boris Johnson

 

 

 

×
Subiecte în articol: Boris Johnson brexit Jeremy Corbyn UE