x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul bulgar spune că interconectorul de gaze cu România va fi lansat pe 11 noiembrie

Premierul bulgar spune că interconectorul de gaze cu România va fi lansat pe 11 noiembrie

05 Noi 2016   •   19:55
Premierul bulgar spune că interconectorul de gaze cu România va fi lansat pe 11 noiembrie
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Interconectorul de gaze dintre Bulgaria şi România va deveni operaţional pe data de 11 noiembrie, a declarat sâmbătă premierul bulgar Boiko Borisov la reuniunea sa cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic, la summitul şefilor de guvern din China şi cele 16 state din Europa de Est, informează BTA. 

Pentru Bulgaria, interconectorul de gaze cu România va fi primul interconector care va deveni operaţional după criza din 2009, care a dovedit că ţara vecină este complet dependentă de livrările de gaze naturale ruseşti şi, spre deosebire de alte state membre UE, complet vulnerabilă. 

"Bulgaria urmăreşte în mod activ diversificarea surselor şi livrărilor de gaze naturale"a spus Boyko Borisov. În acest sens, premierul bulgar a făcut un apel şi pentru finalizarea interconectorului de gaze cu Serbia deoarece este un proiect vital pentru ambele ţări. Cele două interconectoare fac parte din strategia guvernului de la Sofia privind realizarea unui hub de gaze naturale pe teritoriul Bulgariei. 

Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale. 

Termenul iniţial de finalizare a construcţiei gazoductului Ruse-Giurgiu a fost iunie 2013, însă finalizarea a fost întârziată de problemele tehnice întâmpinate la construcţia secţiunii subacvatice a gazoductului. 

Conducta de gaze Giurgiu-Ruse va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an. 

Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane de euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar compania românească Transgaz participă cu 10 milioane de euro. AGERPRES

×
Subiecte în articol: boiko borisov