x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul Erdogan promite modificarea constituţiei pentru a instaura unui regim prezidenţial

Premierul Erdogan promite modificarea constituţiei pentru a instaura unui regim prezidenţial

de Agerpres    |    11 Iul 2014   •   20:10
Premierul Erdogan promite modificarea constituţiei pentru a instaura unui regim prezidenţial

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan s-a declarat decis să modifice constituţia Turciei în vederea consolidării prerogativelor şefului de stat, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale în luna august, relatează AFP.

"O nouă constituţie pentru o nouă Turcie va fi una dintre priorităţile noastre dacă sunt ales preşedinte... O nouă constituţie, aceasta semnifică un nou viitor", a declarat şeful guvernului turc în faţa a mii de partizani, în cursul unei reuniuni la Istanbul.

O modificare a legii fundamentale ar permite premierului Erdogan să extindă prerogativele preşedintelui, care acum are atribuţii în principal onorifice. Şeful guvernului nu a făcut niciodată un secret din dorinţa sa de a stabili un regim prezidenţial sau semiprezidenţial şi de a fi la conducerea statului pentru un mandat de cinci ani ce poate fi reînnoit, până în 2019.

Vineri, el a prezentat cele patru priorităţi în vederea instalării unei "noi Turcii" până în 2023, dată la care această ţara va aniversa 100 de ani de la crearea Turciei moderne de către Mustafa Kemal Ataturk.

Prezentând foaia de parcurs pentru următorii cinci ani, un document intitulat "Pe calea unei noi Turcii", premierul Erdogan a citat: mai multă democraţie, asigurarea unei "normalizări" a politicii şi societăţii, ameliorarea politicii sociale şi plasarea Turciei printre primele zece economii mondiale.

×
Subiecte în articol: turcia recep tayyip erdogan