x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul francez avertizează că ar putea urma noi atacuri teroriste; Starea de urgenţă va fi ridicată până pe 1 noiembrie

Premierul francez avertizează că ar putea urma noi atacuri teroriste; Starea de urgenţă va fi ridicată până pe 1 noiembrie

04 Iul 2017   •   19:07
Premierul francez avertizează că ar putea urma noi atacuri teroriste; Starea de urgenţă va fi ridicată până pe 1 noiembrie

 Premierul francez, Eduard Philippe, a avertizat marţi că ar putea urma noi atacuri teroriste în Franţa, adăugând însă că starea de urgenţă care a fost decretată în această ţară în anul 2015 va fi ridicată până cel târziu pe 1 noiembrie, relatează Xinhua. 

'Vor fi alte atacuri, alte tragedii, alte victime. Dar nu vom renunţa. Vom lupta împotriva terorismului cu o duritate extremă', a declarat Philippe în faţa deputaţilor. 

'Totuşi, starea de urgenţă nu poate fi permanentă', a adăugat el. 

În prezentarea programului guvernului pentru următorii cinci ani, premierul a afirmat că instituţiile din sectorul siguranţei naţionale au în vedere ca starea de urgenţă să fie ridicată până 'cel târziu pe 1 noiembrie'. 

În schimb, el a promis să amelioreze 'eficienţa...arsenalului legislativ împotriva terorismului sub controlul strict al judecătorilor.' 

'Curajul este a doua axă majoră a activităţii guvernului. Curajul pe care noi francezii trebuie să-l demonstrăm împreună refuzând să ne schimbăm obiceiurile sub influenţa atacurilor,' a subliniat premierul francez. 

La începutul acestei luni, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat că intenţionează să obţină aprobarea parlamentului pentru o prelungire cu trei luni a stării de urgenţă, al cărei termen în vigoare expiră în iulie 2017. 

Starea de urgenţă a fost impusă după atacul din noiembrie 2015, când grupuri de terorişti islamişti au atacat restaurante, o sală de teatru şi un stadion din Paris, omorând 130 de persoane. De atunci au avut loc cinci prelungiri ale stării de urgenţă în Franţa. 

Regulile aplicabile în această situaţie oferă mai multă libertate poliţiei de a percheziţiona locuinţe şi de a aresta suspecţi fără mandat de arestare. 

În pofida riscurilor persistente de atacuri teroriste, prelungirea stării de urgenţă alimentează criticii interni care apreciază că aceasta va submina valorile Republicii, libertatea de expresie şi dreptul la întrunire.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: premier franta atacuri teroriste