x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul grec avertizează că Europa trebuie să se pregătească pentru un nou val de migranți

Premierul grec avertizează că Europa trebuie să se pregătească pentru un nou val de migranți

16 Oct 2019   •   15:46
Premierul grec avertizează că Europa trebuie să se pregătească pentru un nou val de migranți

Noul premier grec, Kyriakos Mitsotakis, a avetizat, în ajunul summitului de la Bruxelles, că Europa trebuie să se pregătească pentru eventualitatea unui nou val de migranţi şi refugiaţi, în contextul ofensivei desfăşurate de Turcia în Siria. Liderul partidului conservator Noua Democraţie a ridicat tonul faţă de statele UE care refuză să primească migranţi.
'Trebuie să existe consecinţe pentru cei care aleg să nu participe la acest exerciţiu de solidaritate europeană', a subliniat Mitsotakis, a cărui ţară a redevenit în acest an principala poartă de intrare a migranţilor în Europa.

Anterior, premierul a declarat în parlamentul de la Atena, că va cere sancţiuni specifice pentru aceste ţări, fără însă a le menţiona. El a calificat drept inacceptabilă abordarea mai multor state membre care consideră că aceasta nu este câtuşi de puţin problema lor.

În Grecia se află peste 70.000 de solicitanţi de azil, dintre care aproape 33.000 pe insulele din apropierea Turciei. 'Noi avem între 3.000 şi 4.000 de minori neînsoţiţi în Grecia, nu ar fi dificil pentru statele europene să preia o parte a poverii', a pledat Mitsotakis. În Grecia au sosit în 2019 peste 46.000 de migranţi, mai mulţi decât în Spania, Italia, Malta şi Cipru la un loc. Taberele de migranţi sunt deja suprapopulate şi nu ar putea suporta un nou val provocat de ofensiva turcă în Siria, pe care el a condamnat-o ferm.

Premierul grec a considerat inacceptabil și şantajul preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, care a ameninţat că va deschide porţile pentru cei 3,6 milioane de migranţi de pe teritoriul ţării sale, ca reacţie la criticile europene faţă de ofensiva din Siria.

El a cerut în special tehnologii pentru identificarea ambarcaţiunilor încărcate cu migranţi, înainte ca acestea să plece de pe litoralul Turciei și o întărire a Agenției Frontex.

Guvernul condus de Mitsotakis şi-a anunţat deja planul de a retrimite circa 10.000 de migranţi în Turcia până în 2020. În acest scop, prioritatea numărul unu este accelerarea procedurilor de azil.

Acesta a promis că, la primul Consiliu European, la care va participa zilele următoare, va ridica problema împărţirii poverii migranţilor, subliniind că Grecia nu o poate gestiona de una singură.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: migranti