x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul italian Matteo Renzi şi-a prezentat demisia

Premierul italian Matteo Renzi şi-a prezentat demisia

07 Dec 2016   •   22:00
Premierul italian Matteo Renzi şi-a prezentat demisia

Șeful guvernului italian, Matteo Renzi, şi-a prezentat miercuri seara demisia, a anunţat secretarul general al preşedinţiei republicii, transmite AFP.

Învins la referendumul constituţional de duminică, Renzi s-a întreţinut miercuri seara cu preşedintele Sergio Mattarella, care urmează să înceapă joi, de la ora 18,00 (17,00 GMT), consultări pentru a determina compoziţia şi misiunea viitorului guvern.

Mattarella îi ceruse luni lui Renzi să rămână în post până la aprobarea bugetului pe anul 2017, fapt care a avut loc miercuri când senatorii au aprobat bugetul cu 173 de voturi pentru, 108 împotrivă şi nicio abţinere. Textul a fost deja aprobat săptămâna trecută de către deputaţi.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: matteo renzi premier demisie