x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul Olandei: Acordul asupra Brexitului "nu este deschis renegocierii" după plecarea Theresei May

Premierul Olandei: Acordul asupra Brexitului "nu este deschis renegocierii" după plecarea Theresei May

24 Mai 2019   •   18:54
Premierul Olandei: Acordul asupra Brexitului "nu este deschis renegocierii" după plecarea Theresei May

Premierul olandez Mark Rutte a avertizat vineri că Uniunea Europeană (UE) nu va redeschide negocierile asupra acordului privind Brexitul cu succesorul Theresei May în funcţia de premier, informează AFP.

"Acordul de retragere nu este deschis renegocierii", a declarat Rutte în timpul unei conferinţe de presă La Haga, la câteva ore după anunţarea demisiei de către May, care s-a confruntat de trei ori cu eşecul de a obţine aprobarea parlamentului pentru acord.

Incertitudinea asupra Brexitului "mai degrabă a crescut decât a scăzut", a spus Rutte, subliniind că Olanda rămâne pregătită pentru orice eventualitate, "inclusiv pentru un scenariu de ieşire fără acord".

Poziţia lui Rutte, cea mai dură exprimată pe moment de un lider european, pune într-o situaţie dificilă candidaţii la succesiunea lui May, dintre care unii şi-au anunţat deja intenţia de a renegocia acordul asupra Brexitului încheiat de May cu UE.

"Problema nu este Theresa May", ci condiţiile stricte puse de Marea Britanie pentru orice acord, a adăugat Rutte. "Am sunat-o imediat în această dimineaţă, i-am spus că m-am gândit că ceea ce a făcut în ultimii ani a fost ceva curajos şi că a muncit în condiţii incredibil de dificile pentru a realiza un Brexit", a afirmat el.

El a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la viitoarea înlocuire a Theresei May: "Nu voi face comentarii asupra lui Boris Johnson sau altor candidaţi. Trebuie să aşteptăm rezultatul".

AGERPRES

×