x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul Shinzo Abe anunță încetarea stării de urgență în Japonia, înainte de termen

Premierul Shinzo Abe anunță încetarea stării de urgență în Japonia, înainte de termen

14 Mai 2020   •   14:53
Premierul Shinzo Abe anunță încetarea stării de urgență în Japonia, înainte de termen

Premierul Shinzo Abe a anunţat încetarea stării de urgenţă în 39 din cele 47 de regiuni din Japonia. Restricţiile pentru combaterea epidemiei de coronavirus rămân în vigoare doar în marile centre urbane, printre care Tokyo şi Osaka, transmite AFP.

Starea de urgenţă a fost prelungită pe 4 mai, până la sfârşitul lunii, însă șeful executivului nipon a ridicat-o mai devreme și a declarat că va începta și în celelalte prefecturi din Japonia înainte de termen, dacă va fi posibil. 

Arhipelagul japonez a înregistrat doar 55 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, miercuri, dintre care 10 în capitală.

Evoluţia epidemiei la Osaka şi în insula Hokkaido din nord impune menţinerea stării de urgenţă. Abe le-a cerut locuitorilor din aceste zone să nu se deplaseze în alte regiuni.

În Japonia au fost înregistrate  confirmat aproximativ 16.000 de cazuri de coronavirus şi 687 de decese. La sfârşitul lunii martie a avut loc o creştere bruscă a numărului de îmbolnăviri şi exista pericolul depăşirii capacităţii spitalelor. Guvernul de la Tokyo a reacţionat decretând starea de urgenţă la începutul lunii aprilie.

În Japonia starea de urgenţă nu obligă populația la izolare, doar permite autorităţilor să facă recomandări pentru rămânerea la domiciliu. Șinchiderea provizorie a magazinelor neesenţiale are caracter de recomandare şi nu sunt prevăzute sancţiuni pentru cei care nu se conformează.

×
Subiecte în articol: Shinzo Abe stare de urgenta