x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul slovac vrea să-i strângă pe copiii romi în internate

Premierul slovac vrea să-i strângă pe copiii romi în internate

de Mihaela Matachita    |    09 Mar 2010   •   00:00

Premierul slovac Robert Fico a declarat că plasarea copiilor romi în internate este singura soluţie pentru problemele minorităţii rome din Slovacia şi şi-a atras astfel critici din partea militanţilor pentru drepturile omului, a relatat AFP.

"Principalul obiectiv al următorului Guvern va trebui să fie trimiterea cât mai repede posibil a copiilor în internate şi detaşarea lor treptată de viaţa pe care o duc în taberele de romi", a spus el marţi, cu trei luni înaintea alegerilor legislative. "În caz contrar, vom creşte încă o generaţie de oameni incapabili să fie utili societăţii", a avertizat premierul Fico.

Imediat, Branislav Tichy care conduce filiala slovacă a organizaţiei Amnesty International, a reacţionat: "Acest proiect nu va rezolva principala problemă a minorităţii rome: segregarea". El a adăugat că "orice excludere suplimentară a copiilor romi din sistemul educaţional comun va fi o încălcare a drepturilor lor". Însă Tichy nu s-a referit la faptul că mulţi dintre aceştia nu agrează şcoala, deşi potrivit organizaţiei pe care o reprezintă numai 3% din copiii romi termină studiile gimnaziale şi doar 0,3% obţin o diplomă universitară.

"În timp ce Uniunea Europeană şi unele guverne ale statelor membre s-au străduit să amelioreze situaţia romilor, în multe alte ţări, dintre care Slovacia şi Cehia, condiţiile lor de viaţă par a se deteriora", a afirmat Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, într-un raport săptămâna trecută.

AFP precizează că, în Slovacia, sunt peste 600 de comunităţi ţigăneşti, unde romii trăiesc fără electricitate, fără canalizare şi fără apă curentă. În această ţară cu 5,4 milioane de locuitori, numărul oficial al romilor este de 89.000, conform recensământului din 2001. Dar "numărul lor real ar putea fi de circa 350.000", după cum a declarat, potrivit AFP, un etnolog din cadrul Academiei de Ştiinţe din Slovacia, specializat în situaţia romilor. În întreaga Uniune Europeană populaţia romă este estimată la 11-12 milioane de persoane.

×
Subiecte în articol: externe