x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul Victor Ponta primit de liderii Chinei

Premierul Victor Ponta primit de liderii Chinei

de Dan Tomozei    |    02 Iul 2013   •   18:02
Premierul Victor Ponta primit de liderii Chinei
Corespondenţă din China
Primul ministru al României, Victor Ponta, a fost primit, marţi, de preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping şi de către Primul ministru chinez, Li Keqiang, în cadrul vizitei pe care oficialul român a întreprins-o la Beijing.

În cadrul întâlnirii avute cu preşedintele Xi Jinping, liderul chinez a apreciat bunele relaţii dintre cele două ţări, amintind vizita efectuată în România, în anul 2009, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Liderul chinez a exprimat totodată deschiderea Chinei pentru parteneriatele economice şi culturale, confirmând prietenia tradiţională cu poporul român. În mesajul său, preşedintele Xi Jinping a arătat că apreciază prezenţa premierului Victor Ponta în China, fapt care denotă importanţa şi interesul pe care acesta îl acordă prieteniei şi relaţiilor pe care China le dezvoltă cu România şi cu ţările din Europa Centrală şi de Est.

În cadrul întâlnirii avute în cursul după-amiezii, primul ministru chinez, Li Keqiang, a declarat că între China şi România există o prietenie profundă, evidenţiind relaţiile de cooperare dintre cele două ţări.

La rândul său, Primul ministru Victor Ponta a apreciat şansa oferită României de către liderii R.P. Chineze de a fi prima ţară din Europa Centrală şi de Est care este primită la nivel înalt la Beijing, fapt care vine să confirme prietenia tradiţională dintre cele două ţări, pentru care trebuie să fie depuse eforturi permanente.

“După vizita pe care aţi efectuat-o în România aveţi deja foarte mulţi prieteni care vă apreciază în mod deosebit. Este o mare onoare pentru mine şi pentru delegaţia României să fim prima delegaţie a unei ţări din Europa Centrală şi de Est pe care dumneavoastră o întâlniţi după preluarea funcţiei. Vreau să cred că acest fapt reflectă prieteni şi relaţia extraordinară dintre România şi China, o relaţie care, iată, în viitor va împlini 65 de ani”, a spus Victor Ponta.
Primul ministru român se află în China în fruntea unei delegaţii din administraţia centrală şi locală care, începând de marţi, va participa la Reuniunea liderilor locali din China şi Europa Centrală şi de Est care se va desfăşura la Chongqing.


×